de avocat Florin Constantin Durgheu
După ce
pe 27 noiembrie 2019, proiectul pentru desființare SIIJ, proiect inițiat de
către un grup de senatori și deputați USR, a trecut tacit de Camera Deputaților
prin depășirea termenului pentru dezbatere și vot final, azi, cu 43 de voturi
pentru respingerea inițiativei legislative și 27 pentru admiterea acesteia,
Senatul a decis ca SIIJ să funcționeze în continuare.
Inițiatorii
proiectului de lege care prevede desființarea SIIJ par convinși de faptul că nu
au existat motive pentru înființarea acesteia, precum și de faptul că
înființarea acestei Secții a contribuit la timorarea judecătorilor și a
procurorilor și a știrbit încrederea cetățenilor în procesul de înfăptuire a
justiției în materie penală.
În
esență, adepții acestor teorii susțin faptul că prin înființarea unei structuri
care să cerceteze exclusiv magistrații, s-au creat premisele unui control mai
mult sau mai puțin politic asupra magistraților, urmărindu-se timorarea
acestora în special în ceea ce privește dosarele în care sunt cercetate fapte
de corupție.
Adepții
acestor teorii, nu doar că au încercat inducerea în eroare a opiniei publice,
dar au și tăcut mâlc și nu au pomenit nimic de faptul că, la nivelul D.N.A.,
exista la momentul înființării SIIJ, Serviciul privind combaterea
infracțiunilor din justiție, Serviciu înființat prin Ordinul 10, emis de către
Procurorul Șef al D.N.A., la data de 31.01.2014. Ulterior, prin Ordinul
Ministrului Justiției nr. 1643/C din 15.05.2015, a fost aprobat Regulamentul de
ordine interioară al D.N.A. care, la art. 4 alin. 2 menționa expres acest
Serviciu.
Lăsând
la o parte că este mai mult decât evident faptul că Serviciul privind
combaterea infracțiunilor din justiție din cadrul D.N.A. a funcționat aproape
un an și jumătate fără a exista vreun ordin al Ministrului de Justiție care
să-i certifice existența, este lesne de observat faptul că acest Serviciu a
fost înființat printr-un Ordin nepublic al Procurorului Șef D.N.A. de atunci,
fără a exista vreo consultare publică și fără a fi oferită vreo explicație
referitoare la necesitatea înființării acestui Serviciu în cadrul D.N.A..
Având
în vedere faptul că Serviciul privind combaterea infracțiunilor din justiție
din cadrul D.N.A. avea ca atribuții investigarea tuturor
sesizărilor/suspiciunilor privind posibila săvârșire a unor infracțiuni de
corupție de către procurori și judecători, se naște o întrebare legitimă : Care
este motivul pentru care senatorii și deputații USR „s-au activat” solicitând
desființarea SIIJ, deși nu au avut nimic de obiectat referitor la Serviciul
privind combaterea infracțiunilor din justiție din cadrul D.N.A. ?
Această
întrebare poate fi urmată de o altă întrebare, poate și mai incomodă : Cum pot
explica senatorii și deputații USR faptul că nu au fost scandalizați și nu au
avut nicio reacție atunci când în presă s-a vehiculat faptul că, procurori din
cadrul Serviciului privind combaterea infracțiunilor din justiție din cadrul
D.N.A. au „făcut” dosare unor judecători exclusiv pentru că nu au fost
mulțumiți de soluțiile pronunțate de acei judecători în alte dosare penale ?!?
Fiind
mai mult decât evident faptul că destinatarii acestor întrebări nu se vor
sinchisi vreodată să de un răspuns onest, doresc să subliniez faptul că,
înaintea votului de azi, din Senat, s-a încercat o manipulare grosolană în
presa #rezist susținându-se faptul că 80,80 dintre magistrați doresc
desființarea SIIJ, deși, în realitate, doar o treime, respectiv 2.170 de judecători
și procurori, din totalul de aproximativ 7.000, au votat în favoarea
desființării SIIJ.
Nu
poate fi trecut cu vederea că, atât judecătorii Înaltei Curți de Casație și
Justiție, precum și judecătorii de la cele mai mari Curți de Apel din țară,
inclusiv cei de la Curtea de Apel București, au votat în favoarea menținerii
SIIJ, fapt care este cu adevărat relevant.
Personal
consider faptul că înființarea SIIJ a fost determinată de necesitatea
asigurării unei reale independențe a judecătorilor, dar și al procurorilor,
astfel încât orice soluție pronunțată de aceștia să fie în deplină concordanță,
atât cu dispozițiile legale incidente, precum și cu reala situație de fapt
rezultată în urma unui probatoriu administrat cu respectarea tuturor
drepturilor procesuale și, mai presus de orice, fără probe ticluite.