de Vlad Nistor, europarlamentar PNL
– Reclama –
Raportul anual pentru 2020-2021 referitor la stadiul relațiilor UE-Turcia, votat în sesiunea plenara de la Strasbourg din iunie, la care am avut privilegiul de a fi raportorul celui mai mare grup politic din Parlamentul European – PPE, este un document deosebit de constructiv și de echilibrat.
– Advertisement –

Textul raportului, negociat într-un spirit de deplină cooperare de către grupurile parlamentare, evidențiază, în detaliu, încălcările comise de către instituțiile de putere din Turcia împotriva drepturilor fundamentale ale omului, a statului de drept și a democrației liberale reprezentative.
Rechizitoriul consistent ce menționează aceste derapaje deosebit de îngrijorătoare este însoțit și de o recunoaștere a gesturilor de deschidere către dialog ale guvernului de la Ankara care, în acest moment, reprezintă o țară și o națiune confruntate cu diverse probleme complicate, aflate încă în plin proces de negociere pentru aderarea la UE (chiar dacă acest proces este, de facto, suspendat din 2018).
– Advertisement –
Turcia rămâne, de asemenea, un aliat important pentru multe state europene în cadrul NATO și, în aceste momente de mare tensiune, cauzate de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, s-a poziționat de partea corectă a istoriei. Din toate aceste motive, votul meu pe acest raport a fost unul pozitiv.
– Advertisement –