Dragnea: PSD e predat total la Iohannis de către actuala conducere

Written by

in

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea susţine că acest partid este, la momentul actual, „predat total la Iohannis”, iar baza formaţiunii – „ruptă aproape total” de conducere.

– Reclama –

„PSD e predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape doi ani de zile. PSD e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai rea pe care o au românii. PSD e complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară”, a declarat Dragnea, duminică, la Realitatea Plus.

El a precizat că baza partidului este ruptă „aproape total” de conducere, arătând că ştie acest lucru din scrisorile pe care le-a primit în închisoare de la membri simpli.

„Membrii de partid, baza partidului e ruptă aproape total de conducerea PSD. Vă spun asta din scrisorile pe care le-am primit în închisoare. Am primit sute de scrisori, cred că din aproape toate judeţele, de la membri simpli, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a adăugat fostul lider social-democrat.

Liviu Dragnea a susţinut, de asemenea, că PSD ar fi partidul „cel mai mult infiltrat”.