Cum face UE jocurile Rusiei și Chinei în Balcanii de Vest

Written by

in

„Dacă Uniunea Europeană va uita de Balcanii de Vest va genera mai multă intoleranță și mai multe conflicte” – a declarat la Podgorica președintele Muntenegrului, Milo Djukanović, după discuția cu președintele Ungariei, János Áder.

– Reclama –

„Din păcate, constatăm că în ultimii ani a fost ”secetă” când discutăm despre politica de extindere. Într-un fel, este o surpriză dacă avem în vedere că politica de extindere a fost considerată mult timp cea mai de succes politică a UE, iar când mai aveam un pas până la încheierea procesului de unificare a Europei s-a ajuns la oboseala despre care am discutat mult timp și apoi la o încetinire a acestui proces” – a declarat Djukanović, adăugând că această abordare a UE a condus la o scădere a euro-entuziasmului în regiune.

„În schimb, se observă interesul geostrategic pentru Balcanii de Vest al unor state terțe, care profită de absența UE” – a declarat Djukanović. El s-a referit fără să le numească la Rusia, China și Turcia.