Categorie: Neamț

  • Deputata Oana Bulai, membru al Comisiei pentru Invățământ: Profesorii sunt lăsați fără banii pentru concediu


    Umilință fără margini pentru profesori! Mai nou sunt lăsați fără banii pentru concediu, asta după ce au rămas fără tichetele de vacanță. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, tot mai mulţi profesori au fost anunţaţi că, dacă vor bani pe concediu, să facă repede o cerere. Oricum, aceştia ar urma să primească doar un avans, urmând ca în fiecare lună să le fie plătite nişte tranşe. În concediu, când profesorii sunt cu familiile lor, trebuie să se descurce cum pot, afirma pe facebook deputata PSD de Neamt, Oana Bulai, membru al Comisiei pentru Invatamant.

    Asta e „România educată” promisă de Guvernul Cîțu și preşedintele Klaus Iohannis!Salariile profesorilor au fost înghețate, în timp ce prețurile cresc, utilitățile se scumpesc, traiul devine mai greu.Cum putem avea un sistem de educație performant dacă nu îi respectăm tocmai pe cei care se află la baza acestuia?, mai spune Bulai.

  • Năsui dă tunul Sării. Oana Bulai (PSD): Atac la siguranța națională!


    Atac la siguranța națională! Așa pot fi descrise intențiile ministrului Năsui în cazul Salrom. Operațiunea deconspirată de colegul meu Daniel Zamfir arată ce urmărește ministrul userist în privința Salrom! Prăduitorii de la guvernare pregătesc să dea un nou atac la avuția României! În vreme ce ocupă spațiul public cu războaiele lor politice, țara e vândută bucată cu bucată. Mulți nu au înțeles de ce ministrul Năsui și-a concentrat atenția asupra Salrom. Explicația prezentată și de Daniel Zamfir e simplă: dacă sunt vândute 2 procente din cât deține statul român la Salrom, atunci România pierde controlul și majoritatea asupra companiei. În acest moment, statul român deține 51%, iar Fondul Proprietatea 49%. Practic, dl Năsui atentează cu bună știință la interesul național, afirma deputata PSD de Neamt Oana Bulai pe facebook.

    Și uite cum, peste noapte, un așa-zis progresist vânzător de țară înclină balanța și face cadou străinilor compania de sare a României. Pentru resursele țării noastre s-au luptat strămoșii noștri, și-au dat viața, iar acum un trădător de neam vine și vinde resursa de sare. Obiectivul lor nu e bunăstarea românilor, ci să vândă bucată cu bucată resursele țării către străini!Sper ca presa să investigheze aceste intenții pe care ministrul Năsui le are în privința Salrom. Sunt convinsă că vor ieși la suprafață multe „surprize”, mai afirma Bulai.

  • Oana Bulai: Să-i spui unui om sărman, care se plânge că banii nu îi ajung, să muncească și mai mult, arată cât de nenorocit este acest Guvern


    Mesajul Guvernului pentru români: munciți până la epuizare! Lunile trecute, Guvernul Cîțu își asuma să majoreze vârsta de pensionare, iar ministrul Ghinea ne spunea senin că, prin propunerile privind posibilitatea de a munci până la 70 de ani, autoritățile se gândesc inclusiv la scenariul ca unii dintre angajați să nu mai prindă pensionarea.Acum, doamna Turcan lovește din nou în românii care muncesc din greu pentru a-și întreține familiile, pentru a-și asigura hrana și bunurile necesare. Doamna ministru îi sfătuiește pe români să își mai ia un loc de muncă. Adică, după un program de 8 ore să își mai ia și alte joburi part-time. Cam câte, doamna Turcan, pentru a putea trăi decent în România guvernată de dreapta?, afirma deputata PSD de Neamt Oana Bulai.

    Să-i spui unui om sărman, care se plânge că banii nu îi ajung, să muncească și mai mult, arată cât de nenorocit este acest Guvern!, este concluzia lui Bulai.

  • Oana Bulai: PNL și USR au votat împotriva amendamentului pe care l-am depus alături de colegii din PSD cu privire la decontarea navetei elevilor care sunt nevoiți să învețe în altă localitate decât cea de domiciliu


    Dezastrul guvernării este continuat de coaliția majoritară și în Comisia de învățământ. Azi, în comisia de învățământ, reprezentanții PNL și USR au votat împotriva amendamentului pe care l-am depus alături de colegii din PSD cu privire la decontarea navetei elevilor care sunt nevoiți să învețe în altă localitate decât cea de domiciliu. Săptămâna trecută ministrul Cîmpeanu se lăuda că a rezolvat problema navetei elevilor. Complet fals! Ceea ce Guvernul Cîțu a propus reprezintă doar o decontare parțială a navetei și îi implică pe elevi într-un întreg proces birocratic. Eu și colegii din PSD am propus ca fost ca naveta copiilor să fie subvenționată în integralitate! Doar că PNL și USR au alte gânduri pentru copiii românilor, a scris pe facebook deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

    După ce că nu măresc alocațiile copiilor, acum nu vor să le deconteze integral nici naveta. Un alt punct de pe ordinea de zi a ședinței a vizat ordonanța guvernului cu privire la stabilirea condițiilor în baza cărora se pot înscrie candidații la funcțiile de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar. Practic, ceea ce majoritatea PNL – USR a făcut a fost să majoreze baza de selecție eliminând o serie de calificări necesare pentru a ocupa aceste funcții. Adică, pentru funcțiile de conducere se pot înscrie inclusiv persoane care nu sunt formate, care nu au toate criteriile de performanță îndeplinite. Să fie oare cu dedicație această lege pentru prietenii actualei guvernări? Pentru că altfel nu înțeleg de ce au scos calificările necesare pentru ocuparea unor funcții de conducere. Cam acesta este stilul de guvernare al majorității PNL – USR…, mai afirma Bulai.

  • Oana Bulai: PNL blochează în Parlament toate proiectele pe care le promitea în Opoziție


    PNL ar trebui ca la guvernare să pună în aplicare toate proiectele pe care le-au promis și propus în opoziție! Doar că astăzi, când se află la putere, PNL încearcă să își blocheze în Parlament toate proiectele pe care le-au inițiat. De ce? Pentru că știu că nu le pot pune în aplicare. În schimb, când PSD era la guvernare, propuneau proiecte după proiecte conștienți fiind că PSD poate să ducă la îndeplinire toate măsurile pe care Parlamentul le adoptă, afirmă deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

    Azi am susținut punctul de vedere al PSD cu privire la proiectul de lege privind comercializarea produselor comerciale, o propunere legislativă care are ca obiect susţinerea accesului producătorilor români şi, în special, al producătorilor locali la marile lanţuri de retail. Proiectul este inițiat de PNL, care acum vrea să îl respingă. Câtă ipocrizie și bătaie de joc!!!În privința producătorilor români, susținerea lor ar trebui să devină o prioritate pentru a-și reveni după efectele pandemiei de Covid-19. Trebuie să începem să încurajăm producţia de bunuri de larg consum autohtonă. România nu trebuie doar să exporte materie primă, ci să realizeze și produsele finite. Putem avea produse românești de calitate pe mesele și în casele noastre.Există soluții și pentru România. Există modalități prin care producătorii locali, fermierii, agricultorii români să fie sprijiniți. Însă, trebuie ca și actuala guvernare să vrea acest lucru, susține Bulai.

  • România exportă pe nimic grâul, dar primește la un preț de 13 ori mai mare pâine congelată!


    România exportă pe nimic grâul, dar primește la un preț de 13 ori mai mare pâine congelată!, afirmă deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai, pe facebook.

    Câtă nonșalanță, câtă nepăsare din partea celor care ne conduc cu privire la siguranța alimentară a țării noastre… Pentru cei de la guvernare, faptul că 70% din produsele alimentare consumate în România vin din import sunt doar statistici! Crudul adevăr, domnule secretar de stat, domnule ministru al Agriculturii, este acela că de mai bine de un an de zile nu ați făcut nimic pentru domeniul pe care îl administrați. Nicio măsură concretă pentru a veni în sprijinul agricultorilor, nimic! În schimb, ați anulat programe care sprijineau micii producători români, precum programul Tomata. Ați promis că veniți cu altele în loc, dar până acum nu s-a întâmplat nimic!Pentru a inversa aceste statistici despre care vorbește secretarul de stat din Ministerul Agriculturii ar trebui ca Guvernul să ia măsuri pentru sprijinirea producătorilor români. Doar că ele lipsesc!Pâinea noastră trebuie produsă în România, nu importată! Procesul ar trebui să fie fix invers, având în vedere potențialul pe care îl avem: noi să producem pâine, pe care mai apoi să o exportăm, mai spune Bulai.

  • ”Rușine să vă fie!” Deputatul PSD, Oana Bulai: Își bat joc de inițiative legislative care vin în sprijinul autorităților locale, al oamenilor


    Comportamentul reprezentanților PNL și USR din Parlament este absolut jenant! Rușine să vă fie! Sunt extrem de dezamăgită de modul în care înțeleg cei din PNL, dar și ceilalți reprezentanți ai puterii, să își îndeplinească rolul de reprezentanți ai românilor. Astăzi, deputații liberali și useriști au făcut ceea ce știu ei mai bine: să respingă o inițiativă bună doar pentru că este a PSD! , afirmă deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

    Ce susține Oana Bulai:

    Iată, stimați români, ce fac reprezentanții PNL și USR, cei care au fost trimiși în Parlament să voteze legi pentru binele comunităților pe care le reprezintă. Își bat joc de inițiative legislative care vin în sprijinul autorităților locale, al oamenilor. Parlamentarii puterii au votat azi împotriva proiectului de lege prin care școlile lăsate în paragină ar putea fi modernizate prin eliminarea birocrației. Reprezentanții PNL și USR s-au opus unui proiect de care autoritățile locale au nevoie pentru a moderniza și fructifica acele clădiri în folosul comunității. Nu pot să înțeleg reaua voință de care dau dovadă parlamentarii puterii când vine vorba de binele comunităților. E dezamăgitoare gândirea încuiată a celor din PNL-USR. Spuneau că le e teamă ca primarii și președinții de Consilii Județene să nu transforme acele clădiri în discoteci sau baruri. Chiar nu vă e rușine??? Cum să aveți părerea aceasta despre aleșii locali? O asemenea afirmație reprezintă o jignire la adresa aleșilor românilor. Ei sunt aleși de oameni pentru că au încredere în ei.Sper ca la votul din plenul Camerei Deputaților parlamentarii puterii să aibă mintea luminată și să înțeleagă într-un final că interesul comunităților locale trebuie să primeze.P.S.: Sunt tare curioasă ce părere au aleșii locali ai PNL și USR despre această atitudine a colegilor lor din Parlament. Oare ei îi aprobă? Eu cred că nu!

  • Oana Bulai (PSD): SCANDALOS! Majoritatea de dreapta din Parlament se opune legii de repatriere a aurului României


    SCANDALOS! Majoritatea de dreapta din Parlament se opune legii de repatriere a aurului României!, scrie pe facebook deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

    CE SUSTINE OANA BULAI:

    Colegii din majoritatea toxică PNL – USR – UDMR consideră că rezervele de aur ale țării noastre ar trebui să fie ținute în continuare într-o foarte mare proporție (65% din rezerva de aur a BNR) în străinătate. Astăzi, cei din PNL și USR au argumentat contra acestui proiect în plenul Camerei Deputaților și au anunțat că vor vota împotriva lui.

    Toți cei care se opun proiectului depus de PSD pentru repatrierea aurului ar trebui să își pună niște semne de întrebare: ce fel de țară este România dacă nu e capabilă să își țină acasă propriul tezaur? De ce trebuie să ținem aurul României la Londra? Suntem noi o țară nesigură?

    Eu cred că s-a trecut de mult timp peste faptul că România ar putea să mai fie vreodată o țară în care ar putea să apară tensiuni şi conflicte.

    Pentru România, povestea legată de tezaur va rămâne întotdeauna sensibilă. Cu toții știm ce s-a întâmplat cu tezaurul de la Moscova din Primul Război Mondial. Desigur, vremurile sunt cu totul altele, iar relațiile între state nu se mai pot compara.

    Demersul PSD trebuie privit în raport cu evenimentele din lume, în raport cu criza pe care o parcurgem, dar să luăm și exemplele altor state care au decis să repatrieze aurul. Vă dau câteva exemple care au apărut și în spațiul public: Germania, Austria, Polonia, Olanda, Belgia.

    Ei de ce pot și noi nu? Pentru că ai lor conducători își iubesc mai mult patria și își doresc să aibă mai multă grijă față de avuția națională decât conducătorii noștri?

    Vă las pe voi să judecați!

    PSD a susținut retrimiterea la comisie a proiectului pentru ca acesta să fie reanalizat.

  • DNA intră în PNL: Șeful PNL Neamț acuzat că a luat 500.000 lei pentru a pune un director la Apele Române


    Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată a deputatului Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă. Deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită persoană.

    Cozmanciuc este cunoscut ca un apropiat al lui Relu Fenechiu.

    ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, la data faptei şi în prezent deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Marcoci Vlad, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis, marţi, DNA.

    Sursa citată a precizat că a mai fost trimisă în judecată o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă.

    ”În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri”, au precizat procurorii.

    Potrivit acestora, numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

  • Rareș Bogdan după Piatra Neamț: Procurorii și serviciile au dormit


    Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan este de părere că, în cei cinci ani scurși de la incendiul din clubul Colectiv, „nu s-a schimbat absolut nimic”. Demnitarul european consideră că tragedia de la Neamț „este un ultim semnal de alarmă că această țară este bolnavă rău și obosită serios”. „Dacă nu vom lua împreună atitudine, nu se va schimba nimic”, a subliniat el, duminică seară, în direct pe B1 TV.

    „Îmi amintesc ziua de 20 mai și atunci marea preocupare a PSD a fost să modifice ordonața Orban în care nu erau de acord ca spitalele să nu aibă manageri numiți de minister, ci să continue să fie numiți de președinții de Consiliul Județean, de baronii locali. Drenarea banilor prin sistemul de sănătate publică este o realitate, iar baronii locali o fac.Faptul că procurori locali, servicii au dormit este o altă hachiță…Există un alt CJ, cum e la Cluj, unde managerii au șefi de 10 ani, unde sunt exemplu de management. Sau la Oradea. Și aceste două județe tot în România se află și arată altfel”, a spus europarlamentarul Rareș Bogdan la postul B1TV.

    „Eu o să fiu în seara aceasta mai mult decât un politician, deși sunt la vârful partidului de guvernământ. O să fiu în primul rând om și jurnalist, și o să spun o chestiune care probabil o să îi șocheze pe mulți, dar ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este un ultim semnal de alarmă. Este un ultim semnal de alarmă că această țară este bolnavă, este bolnavă rău și este obosită, obosită serios, și dacă nu vom lua împreună – dumneavoastră, eu, noi, cei care ne privesc, cei care se revoltă pe paginile de socializare – atitudine, nu se va schimba nimic. Au trecut cinci ani de zile de la Colectiv. Am avut un guvern tehnocrat, condus de liderul din partid care astăzi atacă PNL și PSD. Am avut PSD la guvernare trei ani de zile și am avut PNL la guvernare un an de zile. Din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic, iar dacă nu vom face lucrurile să se schimbe împreună, ne vom uita după câți Arsene și câți Ioneli sunt în consiliile județene din România, ne vom gândi de ce atât de târziu a ajuns o lege care interzice președinților de consilii județene să mai numească directorii de spitale la promulgare, pentru că abia acum a ajuns la promulgare în urma unei inițiative a lui Florin Roman și a lui Robert Sighiartău, cei doi colegi ai mei”, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan.

    Un incendiu devastator a cuprins, sâmbătă seară, secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Nu mai puțin de 10 persoane și-au găsit sfârșitul în tragedia de la Neamț, iar medicul erou Cătălin Denciu a fost transferat în Belgia pentru îngrijiri. Parchetul General a deschis o anchetă în această speță.