Categorie: Mehedinți

  • Escrocul mehedințean fost ministru – Flux24.ro


    Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru trafic de influenţă, după ce ar fi pretins şi primit bani de la o persoană, susţinând că va interveni la şefii Poliţiei Capitalei şi ai Poliţiei Judeţene Mehedinţi, pentru transferul acesteia de la Brigada Rutieră Bucureşti la IPJ Mehedinţi. Anterior, el ar fi pretins şi primit bani de la o altă persoană, pentru a interveni la conducerea unei unităţi militare şi a ISU Mehedinţi pentru transferul acesteia la Centrul Militar Judeţean Mehedinţi, respectiv ISU. Inculpatul pretindea, când suna la instituţiile menţionate, că este un fost ministru sau un anumit chestor de poliţie, transmite news.ro.

    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii în concurs real şi în stare de recidivă a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. 1 din Codul penal, una dintre ele în formă continuată (2 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi cu aplicarea art. 41 din Codul penal.

    „În fapt, în perioada mai – august 2020, inculpatul a pretins în mod direct şi pentru sine suma de 1.100 de euro, iar la data de 25.08.2020 a primit pentru sine, prin intermediar, suma de 1.100 de euro de la o persoană, lăsând-o pe această persoană să creadă că are influenţă asupra directorului general al D.G.P.M.B. şi asupra inspectorului şef şi inspectorului şef adjunct al I.P.J. Mehedinţi, promiţând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea realizării unui transfer de la Brigada Rutieră Bucureşti din cadrul D.G.P.M.B. la I.P.J. Mehedinţi”, au arătat procurorii.

    Inculpatul a fost prins în flagrant când i-au fost remişi banii.

    „Totodată, în toamna anului 2018 a pretins în mod direct şi pentru sine suma de 5.000 de lei, iar în luna ianuarie 2019 a primit suma de 5.000 de lei de la o altă persoană, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influenţă asupra comandantului unei unităţi militare din Timişoara şi asupra comandantului Centrului Militar Judeţean Mehedinţi, promiţând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcţionari publici să îndeplinească acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea transferării sale la Centrul Militar Judeţean Mehedinţi. În perioada sfârşitul anului 2019 – iunie 2020, a pretins şi a primit suma de 1.100 lei şi un telefon mobil marca Samsung S9+ în mod direct şi pentru sine, de la aceeaşi persoană, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influenţă asupra comandatului unităţii militare din Timişoara şi asupra inspectorului şef al I.S.U. Mehedinţi, promiţând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcţionari publici să îndeplinească acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea transferării sale în cadrul M.A.I. – I.S.U. Mehedinţi”, a mai transmis PICCJ.

    Conform sursei citate, pentru a întări convingerea celor două persoane în privinţa influenţei pe care o are, inculpatul a apelat telefonic instituţiile implicate în efectuarea transferurilor şi, afirmând în diverse convorbiri că este un fost ministru, un anumit chestor de poliţie, comisar şef, judecător, solicita primirea în audienţă a celor două persoane interesate de transfer. Ulterior, el le indica acestor persoane să precizeze că vin din partea celui a cărui identitate o folosise.

    Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Mehedinţi.

  • MODERNIZAREA CARTIERULUI DUDAȘUL SCHELEI DIN DROBETA TURNU SEVERIN APROAPE DE FINAL


    Continuăm investițiile de urbanizare a cartierelor mărginașe și lucrăm pe Calea Severinului, în Dudașul Schelei, unde construim practic de la zero o arteră importantă de circulație pentru această zonă a orașului. Este vorba de ultimul tronson din acest drum, pe care îl reabilităm cu fonduri europene, o lucrare complexă ce presupune realizarea sistemului de preluare a apelor pluviale, construirea de podețe, trotuare pietonale și apoi asfaltare, a anunțat primarul reales din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, pe facebook.

    Cu acest șantier încheiem practic lucrările de infrastructură în Dudașul Schelei, unde am asfaltat toate celelalte străzi și aducem acest cartier la gradul de confort de care beneficiază zonele modernizate din municipiu. Lucrările se execută în baza celui mai mare contract pe fonduri europene, obținut în ultimii ani, pentru proiectarea și execuția străzilor din Drobeta Turnu Severin, în valoare de peste 8,2 milioane euro. Voi fi în continuare pe șantiere, alături de severineni, de constructori, pentru a finaliza proiectele și oamenii să fie mulțumiți, mai afirmă Screciu.

  • Ionuț Stoican (PSD) a câștigat un nou mandat la Isverna


    Vă mulțumesc tuturor pentru susținere! Apreciez încrederea dumneavoastră și vă asigur că voi rămâne același OM implicat și devotat!Votul de astăzi a demonstrat că suntem o echipă puternică! Am demonstrat că se POATE și că ne dorim cu toții o continuitate pentru ISVERNA! Vom continua să facem lucrurile aşa cum trebuie să fie ele făcute și vom duce comuna pe direcţia corectă.Continuăm împreună dezvoltarea comunei Isverna!, a scris pe facebook Ionuț Stoican (PSD) care a câștigat un nou mandat de primar la Isverna.

  • MUZEUL REGIUNII PORȚILOR DE FIER A INAUGURAT SECȚIA DE ARHEOLOGIE-ISTORIE ȘI PLANETARIUL, INSTITUȚIA DE CULTURĂ FIIND DESCHISĂ PENTRU VIZITATORI


    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat joi, 24 septembrie 2020, la inaugurarea Secțiilor de Științe ale naturii și Arheologie – Istorie și Planetariul din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier.

    “Am un sentiment de emoție profundă pentru că ceea ce reușim să redăm astăzi vizitatorilor este de-a dreptul spectaculos și completează obiectivele pe care le-am finalizat în anul 2019, când am deschis pentru vizitatori, Parcul Arheologic cu ruinele Castrului Drobeta, termele romane, biserica fortificată, Turnul Belvedere, din curtea Muzeului, și acvariile.

    Clădirea Muzeului încununează toate eforturile echipei de la Consiliul Județean și din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, din ultimii ani. Am preluat un proiect blocat, cu multe probleme pe care, nu de puține ori, le-am crezut de nedepășit. Dar cu multă muncă, interes pentru ceea ce înseamnă importanța istoriei și culturii în viața noastră, am reușit să depășim toate obstacolele și să ne bucurăm astăzi de acest obiectiv!

    Dincolo de proiectul de reabilitare a clădirii, redeschiderea pavilioanelor expoziționale a fost mult așteptată de noi toți și mă bucur că după eforturi financiare importante din partea Consiliului Județean Mehedinți, am reușit să susținem amenajarea secțiilor care găzduiesc expoziții permanente de științe ale naturii și arheologie-istorie, dar și Planetariul și acvariile.

    Aici se regăsește istoria locurilor noastre, se găsesc aspecte din contemporaneitate și am convingerea că acum, Muzeul Regiunii Porților de Fier concurează cu cele mai importante instituții de cultură din țară, cu rol esențial în educația generațiilor tinere.

    Vă invit să îl vizitați și știu că veți fi încântați!

    Felicit conducerea Muzeului Regiunii Porților de Fier, pe doamna manager Doinița Chircu și toți angajații pentru care au contribuit, prin munca lor, la ceea ce vor vedea mehedințenii și turiștii de azi înainte! Le mulțumesc, totodată, colegilor din Consiliul Județean, echipei de implementare a proiectului de reabilitare a Muzeului, pentru că au dus la bun sfârșit acest obiectiv!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

  • UN NOU DRUM JUDEȚEAN INTRĂ ÎN REABILITARE ÎN MEHEDINȚI, DJ MALOVĂȚ – MARGA


    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat marți contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a DJ 670, Malovăț (DN 67) – Bobaița – Bâlvănești – Godeanu – Marga, un tronson în lungime de 21,350 km.

    ”Este un drum foarte important, cu trafic intens către zona de nord a județului Mehedinți. Pentru reabilitarea lui am atras fonduri europene în valoare de 47,4 milioane lei, iar contractul de finanțare a fost semnat în martie 2019, când ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de atunci, Daniel Suciu, a fost prezent la Consiliul Județean Mehedinți.

    Lucrările urmează să înceapă în perioada imediat următoare.

    Drumul face legătura municipiului Drobeta Turnu Severin cu localitățile Balta, Isverna, Ponoarele și chiar Baia de Aramă și traversează comunele Malovăț, Bâlvănești, Godeanu, locuitorii din aceste zone fiind beneficiari direcți ai investiției.”, a declarat Aladin Georgescu.

    Perioada proiectare și execuție este de 24 luni.

    La finalul investiției, drumul va avea:

    • Stații de autobuz: 7

    • Accese la proprietăți: 592

    • Podețe transversale: 16 noi și reparații pentru 18 buc.

    • Rigole carosabile: 6 km

    • Rigole de acostament: 568 m

    • Parapet metalic: 4 616 m

    • Lățimea carosabilului: 6 m

    EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019

  • VIDEO/ SCENE HALUCINANTE CU CONSTANTIN GHERGHE PRETENDENT LA PRIMĂRIA SEVERINULUI: Ești măritată? Sunt majoră, nu sunt pe placul dvs- CANDIDATUL PRO ROMÂNIA A FOST IMPLICAT ÎNTR-UN DOSAR CU SEX CU MINORE


    Scene halucinante cu candidatul Pro România la Primăria Drobeta Turnu Severin Constantin Gherghe. Candidatul a mers în cartierul Schela unde cetățenii i-au spus că nu a făcut nimic pentru ei în timpul celor 2 mandate pe care le-a exercitat în fruntea Primăriei municipiului de la malul Dunării, transmite postul local de televiziune RTS.

    Implicat în trecut într-un dosar cu sex cu minore, Gherghe a întrebat-o pe una din tinerele care îl contestau dacă este măritată.

    ”Sunt majoră, nu sunt pe placul dvs”, a fost răspunsul tinerei.

    GHERGHE, „PEȚITOR” ELECTORAL LA SCHELA

    Publicată de RTS- Radioteleviziunea Severin pe Luni, 21 septembrie 2020

  • SEVERINUL, PRIMUL LOC DIN OLTENIA LA ATRAGEREA DE FONDURI EUROPENE


    Drobeta Turnu Severin se clasează pe primul loc, la nivelul Regiunii Oltenia, între municipiile reședință de județ cu cele mai mari sume contractate din fonduri europene nerambursabile.

    „Orașul nostru are semnate contracte cu finanțare europeană, în valoare de 57,171,989 euro și depășește la acest capitol alte municipii mari ale țării, cum sunt Ploiești, Pitești, Brăila sau Baia-Mare”, declară primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

    În topul național, la nivelul celor 319 orașe ale țării, Severinul ocupă un onorant loc 15, prin valoarea contractelor de finanțare europeană semnate.

    „Pe termen scurt și mediu, unul dintre obiectivele mele prioritare rămâne accesarea tuturor surselor de finanțare disponibile la nivelul Uniunii Europene, pentru a asigura creșterea și dezvoltarea Zonei Metropolitane Drobeta Turnu Severin. Avem în pregătire, pentru noul exercițiu financiar al UE, proiecte în valoare de peste 100 milioane euro, pentru regenerare urbană, mobilitate, dezvoltare durabilă, educație, turism, infrastructură sportivă și de agrement, ca parte a Strategiei ce va defini Severinul de mâine”, a mai spus Marius Screciu.

    EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019

  • CELE MAI MARI BULEVARDE ALE SEVERINULUI AU FOST MODERNIZATE


    Problemele urbanistice și sociale ale municipiului au fost abordate integrat, în ultimii ani, asigurând coerenţă şi funcţionalitate în administrarea Severinului, două elemente esenţiale în dezvoltarea unui oraş european modern.

    Am finalizat lucrările de modernizare pentru cele mai mari bulevarde din municipiul Drobeta Turnu Severin, investiții pe care le-am găsit blocate la începutul mandatului meu.

    În urma demersurilor făcute, a implicării permanente și a muncii susținute, am reușit să terminăm reabilitarea celor mai mari artere rutiere care traversează orașul și să asigurăm fluența traficului în cele mai bune condiții.

    EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019

  • Aparate de gimnastică în aer liber, amenajate în Pădurea Crihala

    „Îmbunătățim infrastructura de petrecere a timpului liber și pentru sport în natură și instalăm aparate de gimnastică, în Pădurea Crihala, pentru iubitorii de mișcare în aer liber”, a precizat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

    O zonă similară va fi amenajată în Parcul Cildro, la începutul săptămânii viitoare și se identifică alte spații publice din cartierele Severinului unde se vor monta aparate de fitness.

    „Încurajez severinenii să se bucure de aceste noi amenajări urbane, pentru că mișcarea este cea mai eficientă investiție în sănătate, indiferent de vârstă”, a mai declarat Marius Screciu.

    Investiția este realizată cu fonduri din bugetul local și face parte din programul de regenerare urbană destinat creșterii calității vieții locuitorilor din Drobeta Turnu Severin.

    EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019

  • CJ MEHEDINȚI ȘI PRIMĂRIA DROBETA TURNU SEVERIN NU AU PRIMIT NICIUN BAN DE LA GUVERNUL PNL. BANI MULȚI AU PRIMIT COMUNELE CONDUSE DE LIBERALI


    Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta Turnu Severin nu au primit niciun leu de la Guvern, la recenta distribuire a sumelor aflate în fondul de rezervă aflat la dispoziția prim-ministrului Ludovic Orban.

    În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu (PSD) și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu (PSD), cei doi au explicat cum s-au alocat banii, acuzând interese politice și dezinteres total din partea liberalilor pentru locuitorii din Drobeta Turnu Severin.

    ”Criteriul de alocare a fost unul strict politic! Diferențele semnificative de fonduri alocate între localitățile PNL și cele PSD sunt evidente! Calculele arată că un locuitor dintr-o comună condusă de primar PNL, care este și candidat, a primit 274 lei, în timp ce suma alocată pentru comunele conduse de primari PSD care sunt și candidați la alegerile locale a fost de 70 lei / locuitor. Mai exact, 18 comune care o populație de 45.000 locuitori și primari/candidați PNL în funcție, au primit suma de 12.350.000 lei, în timp ce 45 comune și orașe cu primari/candidați PSD, cu o populație de 217.186 locuitori, au primit 15.200.000 lei. Este total nedrept, o sfidare a Guvernului incompetent la adresa locuitorilor care nu au nicio vină!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

    Georgescu a mai arătat că cea mai gravă problemă în lipsa resurselor este plata angajaților Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți care nu au bani pentru salarii începând cu luna octombrie. Instituția nu are fonduri nici pentru hrana și cheltuielile persoanelor aflate în sistemul centralizat al DGASPC. Pe de altă parte, Primăria Drobeta Turnu Severin nu are bani pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a însoțitorilor acestora.

    ,,Pentru municipiu situația este cu atât mai rea cu cât în acest moment suntem blocați cu banii pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap și însoțitorii lor. Primăriile PNL au primit bani, iar cele PSD foarte puțini sau deloc, cum e cazul nostru (n.r. Primăria Drobeta Turnu Severin). Este clar ca s-a făcut o delimitare în funcție de interesele politice. Suntem într-o situație dificilă, mai ales după ce pandemia ne-a blocat o parte din venituri. Îmi lasă un gust amar și faptul că atunci când la guvernare s-au aflat social-democrații, aceștia au dat bani inclusiv primăriilor liberale, iar acum primăriile PSD au primit aproape un sfert din cât au primit cele PNL. Păcat! Acum trebuia să demonstreze că sunt alături de cetățeni.”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a mai spus că ”în mod voit, Guvernul PNL nu a trimis banii persoanelor cu handicap și ai însoțitorilor, tocmai pentru a crea o stare de nemulțumire care să se manifeste la adresa primarilor PSD”.

    EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019