Categorie: Mehedinți

  • Drobeta Turnu Severin în „Masa Bunătății”


    Patronatul din industria hotelurilor și restaurantelor din România (HORA) a lansat „Masa Bunătății”, o inițiativă care își propune să creeze un lanț al faptelor bune: companiile donează fonduri care sunt direcționate celor 16 restaurante partenere care vor pregăti și livra mese calde cadrelor medicale de la mai multe spitale din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoanelor fără adăpost din Sectorul 3.

    HORA a lansat o invitație deschisă companiilor care doresc să ajute industria HoReCa, dar și pe cei care au nevoie de o masă caldă. Fondurile donate le vor oferi angajaților din 16 restaurante din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin oportunitatea de a-și reîncepe activitatea și de a găti mese gustoase, care vor ajunge la medicii și cadrele medicale de la mai multe spitale din aceste orașe, precum și la persoanele fără adăpost din Sectorul 3.

    Restaurantele partenere sunt membre HORA și au fost selectate conform unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor.

  • Aladin Georgescu: “LUCRĂRILE AVANSEAZĂ PE LOTURILE DRUMULUI STRATEGIC”


    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers pe loturile 2,3 și 4, acolo unde pe de o parte se reabilitează platforma rutieră și de fac lucrări de artă, iar pe de altă parte, se pregătește terenul pentru prima asfaltare. Pe unele sectoare, până acum s-a circulat pe drum pietruit, iar în vara acestui an începe asfaltarea.

    “Așa cum am promis, monitorizez îndeaproape lucrările în cadrul proiectului care vizează reabilitarea/modernizarea a 112 km drumuri județene din #Mehedinți și care este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional. Acum lucrările avansează și am speranța că în vara acestui an se va turna primul strat de asfalt pe tronsonul Gvardinița-Bîcleș-Tâmna, iar în scurt timp să urmeze și celelalte sectoare.”, a transmis Aladin Georgescu.

    Pe lotul 2: DJ 563 – Intersecția cu DN 56A – Punghina – Oprișor (Intersecția cu DJ 561 A), în lungime de 16 km, s-a realizat infastructura la podul de la kilometrul 10+247 – în dreptul Cramei Oprișor, se lucrează la podețele transversale și se continuă lărgirea platformei prin realizarea casetelor.

    Pe lotul 3: DJ 561 A, între Oprișor (intersecția cu DJ563) și Bălăcița (intersecția cu DJ 606)  sunt în lucru 11,8 km.
    Aici, stratul de piatră spartă este realizat pe 95% din lungimea drumului, se amenajează drumurile laterale, iar în localitatea Bălăcița se lucrează la rigolele betonate și accesele la proprietăți.

    Lotul 4 – DJ 561 A: Gvardinița – Bîcleș – Vlădica – Tâmna (intersecția cu DN6) are o distanță de peste 32 km.
    Între localitățile Gvardinița și Bîcleș se realizează săpătura până la cota terenului de fundare de la care se vor pune straturile de balast, piatră spartă și beton asfaltic.

    Totodată, pe sectorul Tâmna-Bîcleș se realizează lucrări de reparații ale zonelor burdușite pe care s-a săpat până la cote și s-au așternut straturile de balast și piatră spartă.

  • MĂSURI DE SIGURANȚĂ PENTRU EXAMENE ÎN ȘCOLILE DIN SEVERIN


    Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin: „Luăm măsuri de siguranță pentru toate unitățile de învățământ din Drobeta Turnu Severin, unde se vor desfășura examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în această vară”.

    „Am demarat procedura de achiziție a 100 termo-scanere, pentru a verifica temperatura elevilor și profesorilor la intrare și a 35 de lămpi fluorescente pentru dezinfectarea spațiilor cu care se intră în contact, dispozitive pe care le vom pune la dispoziția școlilor. De asemenea, fiecare elev și cadru didactic, care intră în școală, va primi mască de protecție. Vorbim de sănătatea copiilor, de un moment important din viața lor, care trebuie depășit cu bine și tratat cu maximă seriozitate”, a precizat Screciu.

  • DSP MEHEDINȚI A DISPUS RELUAREA FURNIZĂRII APEI ÎN MUNICIPIUL ORȘOVA


    UPDATE

    Decizia reluării furnizării apei potabile în municipiu Orșova stătea la mâna celor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mehedinți. Aceștia au analizeat probele prelevate din apa de la izvorul de captare. Operatorul FLORICOLA SA susține, în schimb, că apa a ajuns la parametri normali.

    Într-un comunicat de presă, postat de dimineață pe pagina sa de socializare, FLORICOLA SA anunța că este pregătită să reia furnizarea apei în municipiul Orșova. Doar că această decizie stătea doar la latitudinea inspectorilor Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, care trebuiau să dea un verdict. Între timp, furnizarea apei a fost reluată, dar apa nu va fi potabilă timp de cel puțin 10 ore.

    „S.C. FLORICOLA S.A. ORSOVA, în calitate de operator al serviciului public de apă și canalizare anunță cetățenii municipiului Orsova, că apa captată din Izvorul nr. 3, Bârza-Topleț, a ajuns la parametrii organoleptici normali. În funcție de rezultatele analizelor de laborator efectuate de către DSP Mehedinți, se va relua în cel mai scurt timp furnizarea apei potabile. Vă mulțumim pentru întelegere, dumneavoastră cetățeni ai municipiului Orșova, mulțumim, de asemenea, Instituției Prefectului Mehedinți, Consiliului Județean Mehedinți și Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Mehedinți, pentru implicare și pentru faptul că au fost alături de noi pe tot parcursul ultimelor 24 de ore”, se arata în comunicatul emis dimineață de S.C. FLORICOLA SA.

    La rândul lor, ci de la DSP Mehedinți au precizat inițial: „Au fost recoltate probe de apă, iar în cursul zilei de azi se lucrează în laboratorul DSP Mehedinți”.

    La foarte scurt timp, însă, furnizarea apei a fost reluată. „Având în vedere faptul că rezultatele analizelor fizico-chimice a probelor de apă prelevate de la stația de captare din Topleț se încadrează în parametrii normali, s-a dispus luni, 4 mai a.c., refurnizarea apei în sistemul de distribuție al municipiului Orșova. Totuși, pentru dezinfecția apei, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a recomandat operatorului de apă să efectueze procedura de hiperclorinare, ceea ce înseamnă că într-un interval de maxim 10 ore apa nu este potabilă, putând fi folosită doar în scop menajer”, a precizat oficial purtătorul de cuvânt al DSP Mehedinți, Codruța Vochescu.

  • COVID 19 ar putea fi aproape de Primăria Orșova


    Mai multe surse din Orșova ne-au informat, în această seară, că femeia declarată ca find decesul cu numărul 478, în vârstă de 68 de ani, este orșoveancă. Ea a murit, infectată cu coronavirus, în Spitalul Județean din Severin. Este cea de-a doua victimă a zilei, originară din județul Mehedinți. Se pare că femeia are o rudă apropiată care lucrează la Primăria Orșova.

    Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a mai anunțat, în această seară, încă 9 decese, în afară de cele 11 anunțate în cursul zilei. Astfel, la nivel național, bilanțul zilei de 20 aprilie 2020 indică 20 de decese din cauza COVID 19. Printre românii răpuși astăzi de virus se află și două femei din județul Mehedinți. Cea de-a doua victimă a zilei este din Orșova.

    Decesul înregistrat la nivel național cu numărul 478, ca urmare a infectării cu coronavirus, este cel al unei orșovence în vârstă de 68 de ani. Femeia a fost internată pe 19 aprilie 2020, direct la Secția ATI din Spitalul Județean Severin și i s-au recoltat probe. În aceeași zi, rezultatul infectării cu COVID 19, a fost confirmat ca pozitiv. La numai o zi distanță, femeia a murit la spitalul din Severin. Autoritățile sanitare anunță și comorbidități: obezitate, diabet zaharat tip II, HTA grd. II, boală cardiovasculară, afecțiune tiroidiană.

    Potrivit surselor noastre, o rudă foarte apropiată a femeii decedate ar lucra chiar în cadrul Primăriei Orșova, unde încă nu se știe cu câte persoane a intrat în contact. Tot potrivit unor surse, dar fără vreo confirmare oficială în acest sens, DSP ar fi intrat în alertă și ar fi luat deja măsurile legale din punct de vedere epidemiologic.

    Numărul deceselor datorate cumplitului virus se ridică, din această seară, în județul Mehedinți la 8 persoane.

    Vom reveni cu informații mai ample.

  • ȘOCANT LA ORȘOVA! Primarul își bate joc de salubrizarea municipiului


    Primarul municipiului Orșova, Marius Stoica, face un gest iresponsabil! În plină pandemie de Coronavirus, când igiena și curățenia sunt fundamentale, Stoica restricționează activitățile de salubrizare a urbei. Printr-o adresă ciudată trimisă firmei cu care are contract, edilul-șef spune că nu va deconta serviciile. Asta în condițiile în care există un ordin al prefectului care spune altceva. Prefectul de Mehedinți spune că gestul primarului este o „gafă monumentală”.

    Talentul nativ al primarului municipiului Orșova, de a călca mereu în străchini, sfătuit de unii și de alții, lovește din nou. După ce a întârziat dezinfectarea scărilor de bloc, pentru a-și căuta firma potrivită, primarul perturbă grav procesul de salubrizare a municipiului. Deși firma cu care are un contract în vigoare, lucrează în ritm normal, în loc să îi dea comenzi și să o încurajeze, primarul Stoica o amenință să nu mai facă nimic fără ordinul lui, pentru că altfel nu i se vor plăti prestațiile. Un asemenea coșmar și o asemenea decizie șocantă sunt peste puterea de înțelegere a oricui!

    Prin adresa nr. 4469/08/04.2020, transmisă operatorului contractual de salubrizare, primarul Marius Stoica precizează: „Atâta timp cât nu au fost stabilite lucrări pentru luna în curs, vă aduc la cunoștință că efectuarea oricăror prestații pe domeniul public: măturat stradal, întreținere curățenie, colectat deșeuri municipale și alte prestații aferente serviciului public de salubrizare, cu plata de la bugetul local, fără acordul meu, în calitate de ordonator principal de credite, nu vor fi recepționate și, în consecință, nu vor fi ordonanțate la plată”.

    Ce putem înțelege de aici? Că, în primul rând, tot ce firma a muncit între 1 și 8 aprilie 2020, nu va fi decontat, adică nu era cazul să muncească, fără să îl întrebe mai întâi pe primar. În al doilea rând, dacă municipalitatea nu va face nicio comandă, înseamnă că în municipiu nu se mai face curățenie.

    Iată adresa primarului catre FLORICOLA SA:

    Deciziii controversate

    Decizia primarului, prin care, practic, restricționează salubrizarea municipiului, este una cât se poate de ciudată, dacă nu chiar imbecilă. Să ne gândim doar la faptul că ne aflăm în stare de urgență și sub amenințarea unui virus perfid și ucigaș, iar autoritățile sanitare ne spun în cor că trebuie să respectăm, în primul rând, regulile de igienă. Păi ce igienă ar putea fi în municipiul Orșova dacă primarul interzice firmei de salubrizare, cu care are contract, să presteze aceste servicii atât de necesare în aceste momente cumplite.

    De altfel, pe data de 6 aprilie 2020, prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a transmis un ordin către toate primăriile din județ în care se spune, negru pe alb, că „primăriile sunt obligate să asigure salubrizarea localităților și eliminarea deșeurilor abandonatepe terenurile publice”

    Iată adresa prefectului:

    Chiar și prefectul județului, contactat telefonic, a declarat că gestul primarului este o „gafă monumentală”.

    „În statrea de urgență decretată, sub care ne aflăm, autoritatea publică locală, respectiv primarul, are obligația să asigure continuitatea funcționării tuturor serviciilor comunitare de utilități publice, inclusiv serviciul de salubrizare. Face o gafă monumentală primarul dacă procedează de o asemenea manieră!”, a declarat, prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel.

    Primarul face din nou pe deșteptul

    În schimb, pentru primarul Marius Stoica legea e așa cum vrea el să fie. Primarul a declarat: „Precizez ca aceste activități se vor desfășura doar în baza unei comenzi scrise și în baza unui program bine stabilit de către Primăria Orșova, nu așa haotic cum vrea SC FLORICOLA SA”.

    Evident, ceea ce nu spune primarul e faptul că nu prea are chef să facă vreo comandă către FLORICOLA SA. În aceste condiții, am putea să ne trezim, la fel ca în urmă cu ceva ani, cu Orșova sufocată de gunoaie? Tocmai acum pe vreme de pandemie?

    În loc să dea o explicație, primarul se plimbă fericit, în mod regulat, prin Orșova, însoțit de vreo câteva personaje interesante.

  • AFACERI ÎN STARE DE URGENȚĂ: DEZINFECȚIE CU DEDICAȚIE, LA ORȘOVA


    Chiar și în vremuri cumplite, unele afaceri cu statul merg șnur! Primăria Orșova a preferat să achiziționeze servicii de dezinfecție și dezinsecție de peste 46.000 de euro de la o firmă fără experiență, ignorând contractul în vigoare cu o companie cu experiență de 14 ani în acest domeniu. Căutând după firma potrivită, primarul a întârziat dezinfecția, contrar prevederilor Ordonanței Militare nr. 4/2020.

    Criza e criză, virusul e virus, dar afacerile sunt afaceri! La Orșova, orgoliile și frustrările unui primar, în care nici propiul partid nu mai are încredere, pentru a-l susține la alegerile locale, au făcut ca viața și sănătatea orșovenilor să fie pusă în pericol major, iar aici organele abilitate ale statului român ar trebui să se autosesizeze rapid.

    Avem firmă la dispoziție, dar căutăm una mai apropiată

    Plecând de la cadrul legal conferit de Ordonanța Militară nr. 4/2020, pentru prevenirea răspândirii COROVAVIRUS în comunitățile locale, guvernul a dispus, cu aplicare imediată, acțiuni de dezinfecție. Mai exact, Ordonanța Militară 4 spune la articolul 6, alineatul 1: „Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune”. La alineatul 2 al aceluiași articol 6 se arată: „Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020”. Dar poate că primarul Orșovei, Marius Stoica, nu a citit acest articol. Altfel nu se explică de ce a fost nevoie să aducă o firmă de aiurea, dacă deja avea una la dispoziție. Căutările, cel mai probabil, deloc întâmplătoare, au făcut ca întârzierea aplicării măsurii urgente să fie de vreo 5 zile. OM 4 a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 29 martie 2020.

    Având în vedere situația de criză, generate de un război cu un inamic nevăzut, dar perfid, orice edil-șef calculate și în stare de normalitate dispunea, chiar din data de 29 martie, societății pe care o avea la dispoziție, prin contract, luarea de măsuri immediate. FLORICOLA SA are un contract în vigoare de concesionare a serviciului de salubrizare, serviciu ce include și dezinfecția și dezinsecția (Contractul nr. 10/2006). În schimb, primarul Stoica s-a apucat să caute o altă firmă, acțiune ilegală dacă judecăm după consecințele întârzierii deliberate de a pune în execuție o activitate vitală pentru siguranța sănătății populației.

    contractul care avea stipulat serviciile de dezinfecție

    La capitolul 2 al contractului de concesiune 10/2006, capitol ce stipulează obiectul de activitate se arată, la litera f): „serviciul public de salubrizare cuprinde următoarele activități – dezinsecția, dezinfecția și deratizarea” Și mai mult, la Anexa 8 a contractului este și un table cu prețurile negociate ale castor servicii. Exista, așadar, cadrul legal pentru ca imediat din data de 29 martie 2020, primarul Stoica să nu mai caute după firme de dezinsecție și să dea ordin de lucru celor de la FLORICOLA, mai ales că aceștia făcuseră și adrese în acest sens către Primăria OrșovaFoto obiect contract și table

    O firmă scoasă din joben: ALFA VECTOR TRUST

    În totalul dispreț al dispozițiilor ferme ale unei Ordonanțe Militare, în vreme de stare de urgență, cu firmă specializată la dispoziția lui, primarul Orșovei, Marius Stoica scoate din joben o firmă bizară cu sediul prin Gura Văii, numită ALFA VECTOR TRUST SRL. De pe SEAP se fac două aciziții: una pe 1 aprilie, iar cealaltă pe 2 aprilie, adică mult mai târziu decât data impusă de ordonanța militară. Primul serviciu de „dezinfecție și dezinsecție” achiziționat este în valoare de 201.746,25 lei, adică 41.809 euro. Cel de-al doilea serviciu similar este achiziționat a doua zi, pe 2 aprilie, și are o valoare de 22,416,25 lei, adică 4,646 de euro.

    Cine este ALFA VECTOR TRUST

    Fericita societate câștigătoare a contractului de peste 46.000 de euro este, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, una minusculă, cu un capital social de 200 de lei și cu sediul în cartierul severinean Gura Văii, pe strada Jidoștiței. Societatea a fost înființată în iunie 2018 și îl are ca asociat unic pe domnul CRISTIAN CONSTANTIN ȘEICARU, un tânăr de 23 de ani (foto).

    Cristian-Constantin Șeicaru, asociatul unic al ALFA VECTOR TRUST

    Printre obiectele de activitate, în mare majoritate bazate pe construcții, comerț, închiriere, se află și un obiect de activitate denumit „Alte activități de curățenie”, care îi dă drepul să se ocupe și de dezinfecție și dezinsecție. Numărul de salariați declarat este de 0.

    Cine este misteriosul Cristian Șeicaru și cine l-a ajutat să primească acest minunat și bănos contract, nu am putea să ne aventurăm să facem speculații, dar suntem siguri că vor fi mulți cititori care vor ști despre cine este vorba. Cert e faptul că el are și o pagină de Facebook, unde a postat diverse fotografii în compania unor oameni de afaceri mult mai cunoscuți decât el.

    Se vor autosesiza organele abilitate ale statului?

    Dacă e bine sau rău ce s-a întâmplat la Orșova este de datoria organelor de cercetare penală să ne spună după ce, cu siguranță, se vor autosesiza, cel puțin din mass-media. Trebuie clarificate mai multe aspect importante aici. Primul aspect ar fi întârzierea și zădărnicirea nejustificată în aplicarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 4, tocmai acum când dezinfecția este extrem de importantă. Iar întrebarea e cu atât mai obsesivă, iar faptele sunt cu atât mai grave, cu cât municipalitatea din Orșova avea deja o firmă specializată cu care să lucreze, dar apreferat să lase orașul nedezinfectat mai multe zile pentru a găsi alta.

    Nu mai puțin de trei adrese au făcut cei de la FLORICOLA, două dintre acestea chiar din data de 30 martie 2020. Zadarnic, însă! Din modtive doar de el știute, primarul Stoica căuta alte firme, cel mai probabil, din anturajul unor persoane pe care Stoica le cunoștea destul de bine.

    Firma care are serviciile de dezinfectie și dezinsecție concesionate a trimis adrese către municipalitate, și-a exprimat disponibilitatea de a acționa, a avut buna credință. Și, mai trebuie amintit un ultim amănunt: Cine și de c ear aduce o firmă fără experiență să facă astfel de operațiuni destul de delicate și de periculoase, dacă are în ograda sa o firmă ce are o experiență de mai mult de un deceniu în deratizare, dezinfecție și dezințecție. PRIETENII ȘTIU DE CE!!!

  • SEVERIN: Târgul de miei se va deschide și în acest an, anunță primarul Marius Screciu. Dezinfecția și investițiile continuă, în municipiu


    O veste bună pentru toți severinenii care așteaptă Sfintele Sărbători de Paște. Chiar dacă totul se va face cu restricții maxime, târgul de miei se va deschide în Săptămâna Mare. În altă ordine de idei, în Severin continuă dezinfecția și investițiile.

    „Târgul de miei se va deschide pentru severineni, și în acest an, în Târgul Veterani. Vor fi reguli pentru a evita răspândirea virusului, dar târgul va funcționa, în ultima săptămână de dinaintea Paștelui”, i-a anunțat primarul Marius Screciu pe severineni, într-o intervenție live.

    Dezinfecția scărilor de bloc continuă

    „Am început o amplă dezinfectare în toate scările de bloc, vom intra în toate scările, lucrăm zilnic, ieri am reușit să intrăm în 334 de scări, azi mai avem programate 300 scări, în câteva zile vom finaliza. Încercăm să ajutăm populația prin aceste dezinfectări și să stopăm răspândirea Coronavirus. Biocidul folosit nu are efect nociv asupra populației. Se dezinfectează scările, ușile apartamentelor, balustăzile și tot ceea ce este necesar. Intervenim și în alte zone, de mâine intrăm în cartierele mărginașe, e o activitate continuă”, a explicat Screciu.

    Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, finalizată

    „Am reușit să finalizăm Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, așa cum ne-am asumat împreună cu Consiliul Județean. Saloanele sunt gata, sunt dotate cu mobilier și aparatură medicală, acolo vom interna eventualele cazuri de infectați cu COVID 19. La noi în municipiu, epidemia este ținută bine sub control”, a mai precizat Marius Screciu.

    „Sprijinim în continuare familiile aflate în nevoie”

    „Sprijinim în continuare familiile aflate în nevoie, avem o colaborare cu un ONG, strângem fonduri pentru a-i ajuta pe cei aflați într-o situație grea, strângem alimente, avem sprijin din partea marilor magazine, dar și a oamenilor simpli. Avem, așadar, grijă și de cei cu care soarta nu a fost prea blândă. Avem un TEL VERDE unde puteți suna și face toate solicitările și anunța sitiuațiile grele, noi vă sprijinim: 0800800861”, mai spune primarul municipiului.

    De asemenea, primarul a transmis severinenilor și un mesaj de optimism și încurajare: „Continuăm investițiile în oraș, viața și investițiile care generează confort și utilitate severinenilor trebuie să continue, vom continua și cu extinderea rețelei de gaze. Să dăm dovadă de solidaritate în această perioadă, pentru a putea trece peste aceste probleme grave!”

  • Mesaj LIVE, MARIUS SCRECIU: „Închidem locurile de joacă și dezinfectăm zonele în care locuiți!”


    Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a fost din nou live, cu mai multe mesaje pentru severineni. Printre măsurile cele mai importante pe care primarul le-a luat se numără și închiderea și sigilarea tuturor locurilor de joacă de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

    Decizia face parte din setul de măsuri luate de municipalitate pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.  În același timp, edilul severinean a anunțat că se dorește ca piețele agroalimentare de pe raza județului să rămână deschise, dar cu respectarea unor măsuri stricte de igienă și dezinfectare.

    „Plecăm la dezinfectarea zonelor în care locuiți și aici vorbim de scările de bloc, trotuarele din jurul blocurilor, platformele de gunoi, în idea prevenirii răspândirii CORONAVIRUS. Vom avea 8 sectoare și angajați și încercăm să facem lucrurile așa cum trebuie. Am închis locurile de joacă, să nu mai lăsăm copiii să pătrundă în aceste zone”, a precizat primarul Marius Screciu.

    „Prin telefonul TELVERDE, încercăm să îi ajutăm pe bătrânii izolați la domiciliu. Am deblocat de la Zilele Severinului o sumă pentru a achiziționa substanțe dezinfectante și alimente pentru acele categorii vulnerabile, persoanele vârstnice fără susținători sau cu venituri mici”, a mai spus primarul Severinului.

    Primarul Marius Screciu a avut și un mesaj pentru cei care locuiesc în străinătate și doresc să revină acasă: „Nu sunt împotriva revenirii acasă a severinenilor care locuiesc în alte țări, dar trebuie luate anumite măsuri stricte care țin de carantinare și autoizolare. Așa că dacă, decideți să veniți acasă, noi, avem obligația morală de a vă sprijini și primi acasă”.

    „Pentru că orașul nu trebuie să își oprească activitatea, dorim să continuăm lucrările edilitare pe domeniul public. Lucrăm în continuare la extinderea rețelei de gaze naturale, dar și pe alte șantiere deja deschise pe raza orașului în acest moment”, a mai spus Marius Screciu.

  • SEVERIN: SE EXTINDE REȚEAUA DE GAZE ÎN ZONELE WALTER MĂRĂCINEANU, BANOVIȚA ȘI APOLODOR


    A fost ședință la la Consiliul Local Drobeta Turnu Severin. La inițiativa primarului Marius Screciu, a fost aprobată finanțarea extinderii rețelei de gaze în zonele Walter Mărăcineanu, Banovița și Apolodor, valoarea lucrărilor fiind estimată la aproximativ 1.200.000 lei.

    Rețeaua de alimentare va acoperi

    Walter Mărăcineanu:
    ✅ Strada Stejarului
    ✅ Strada Cibinului
    ✅ Aleea Curcubelului
    ✅ Walter Mărăcineanu – principală
    ✅ Strada Mesteacănului
    ✅ Aleea Baladei
    ✅ Aleea Mioriței
    ✅ Aleea Liniștii
    ✅ Aleea Baladei 2

    Banovița-Apolodor:
    ✅ Str. Bucura (Iazului tronson 4)
    ✅ Str. Banoviței
    ✅ Str. Săcele
    ✅ Str. Nistru
    ✅ Str. Avrig
    ✅ Str. Bicaz
    ✅ Str. Călinești
    ✅ Str. Firiza
    ✅ Str. Sadova
    ✅ Aleea Vaduri
    ✅ Str. Iezer
    ✅ Str. Toplița
    ✅ Str. Văliug
    ✅ Str. Someș (tronson 1, 2, 3)
    ✅ Str. Siret
    ✅ Str. Arieș
    ✅ Str. Sohodol
    ✅ Str. Banovița (tronson 3, 4)

    „Ședința de astăzi s-a desfășurat în condiții speciale, dată fiind actuala situație epidemiologică, motiv pentru care țin să mulțumesc tuturor celor prezenți”, a mai precizat primarul Severinului.