Categorie: Dezvaluiri

  • Fostul șef al Câmpului Tactic din Justiție ”vinde” pe aproape 100 de euro secretele din instanțe


    Pentru că a fost dat afară din SRI, unde deținea șefia secretariatului general, și a rămas și fără titlul de doctor pe motiv de plagiat, generalul Dumitru Dumbravă face și el un ban cum poate, scrie Inpolitics.

    Spre exemplu, după ce fostul sa instituție, recte SRI, a spionat ani de-a rîndul avocații, procurorii și judecătorii – ca să ne limităm doar la oamenii din curtea zeiței Themis – Dumbravă a decis, mai nou, să-i învețe fix cum să se protejeze de imixtiunile nepoftiților în activitatea lor.
    Contra modestei sume de 400 de lei, adică douăzeci de poli, generalul îi invită pe doritori să urmărească, săptămîna viitoare, cursurile sale de ”Protecția informațiilor sensibile în activitatea avocaților”, cu subcapitolele ”Vulnerabilități cu privire la informații confidențiale” și ”Mijloace de protecție a informațiilor sensibile” la sediul din București al Societății de Științe Juridice.

    Cu avantaje de netăgăduit, după cum ni se arată în anunțul de mai sus.

  • DITRĂU, PRETEXTUL PENTRU POLIȚIA INTERNETULUI: Avocatul Poporului vrea reglementarea mediului online după o anchetă în Harghita


    Avocatul Poporului a finalizat ancheta în cazul Ditrău, județul Harghita, unde localnicii au protestat față de angajarea a doi muncitori din Sri Lanka la o brutărie din sat, și a constatat existența unui conflict mai vechi între patronii brutăriei și foști angajați, punând în discuție inclusiv reglementarea mediului online cu privire la manifestările instigatoare la ură, transmite Radio Europa Liberă.

    Avocatul Poporului susține că în Ditrău există un conflict mai vechi, de natură economică, între societatea care administrează brutăria, AGM Eco Corporate SRL, și câțiva foști angajați.

    „Apariția celor doi cetățeni sri-lankezi a acutizat acest conflict și a condus la manifestări excesive și intolerante din partea mai multor cetățeni„, a transmis, vineri, instituția într-un comunicat de presă.

    Potrivit Avocatului Poporului, în acutizarea conflictului au avut un rol important lipsa de informație și „temerile nefondate” ale localnicilor referitoare la statutul cetățenilor străini angajați la brutărie. Între timp, situația s-ar fi calmat.

    „În timpul anchetei efectuate de reprezentanții Avocatului Poporului, în cadrul discuțiilor purtate cu persoane din comunitatea locală, cu patronii brutăriei, cu cei doi muncitori din Sri Lanka, au constatat că situația se calmase, comunitatea regreta că s-a ajuns într-o situație nedorită, cei doi muncitori se simțeau în siguranță și continuau să vină la lucru„, se precizează în comunicatul instituției.

    Preotul capelan din comunitate a avut o „conduită neadecvată”, care a contribuit la „aprofundarea” conflictului, este o altă concluzie a Avocatului Poporului, în timp ce primarul localității „a gestionat corespunzător situația”.

    „Trebuie menționat că situația de mai sus a fost posibilă și în contextul unor informații eronate și nefundamentate venite din surse mass-media”, mai spune Avocatul Poporului.

    Primarul din Ditrău discută acum cu Universitatea Babeș-Bolyai pentru a lansa o campanie de informare referitoare la prevenirea și combaterea fenomenelor sesizate.

    „Avocatul Poporului precizează că mare parte din conflict s-a derulat prin intermediul unei cunoscute rețele de socializare, fapt ce a condus la propagarea acestuia în mediul online. Astfel, a fost observat faptul că vehemența manifestărilor neadecvate a dobândit amplitudine în spațiul virtual„, mai precizează instituția.

    Acesta este contextul în care Avocatul Poporului aduce în discuție lipsa de reglementare a Internetului, pe fondul unui discurs instigator la ură.

    Avocatul Poporului lucrează în prezent la un Raport special privind Discursul Instigator la Ură, care va aborda inclusiv „chestiunea lipsei de reglementare a mediului online” cu privire la astfel de manifestări.

  • Colonelul Dragomir: Statul Paralel nu a murit


    Credeati ca statul paralel a murit?Nu! Doar isi ascunde mai bine, mai pervers, mai subversiv, acoperitii si mizeria. Coruperea justitiei este cea mai marsava forma de coruptie!, a scris pe fcebook fostul colonel SRI, Daniel Dragomir.

    Statul paralel scoate capul doar planificat, la ordin. Maine dimineata, la Curtea de Apel Bucuresti, statul paralel scoate capul in toata splendoarea lui ca sa il vedem cu totii. La orele 10.45 fix si ceva.Curaj. Orice vreme-si are vremea, a mai precizat Dragomir.

  • SCANDAL cu mici și porno în USR – Flux24.ro


    Valentin Calciu susține că a fost suspendat doi ani din USR pentru că a mâncat mici îmbrăcat în tricoul cu „Dan Barna Președinte”. Acesta a povestit, într-o postare pe Facebook, cum s-au răzbunat pe el oamenii care controlează organizația USR Vrancea. A mai precizat, totodată, că și alți membri de partid au fost suspendați în mod abuziv, transmite b1.ro.

    „Am fost suspendat din USR pentru că am mâncat mici îmbrăcat în tricoul cu „Dan Barna Președinte” și pentru că l-am blocat pe Facebook pe Președintele USR Vrancea, Mihăiță Lepădatu, pentru că i s-a părut porno poza fetiței mele de la botez! USR e fain , dar pentru cine?

    Vine luna august si izbucnește un scandal între Președintele de atunci și actualul Președinte județean, scandal alimentat din spate de actualul Vicepresedinte Dan Gabriel Nichita, nimeni altul decât cel ce a fost membru în Guvernul Grindeanu și a altor 7 guverne și 4 partide. Se schimbă conducerea, cu toate că eu nu am fost de acord. 

    După alegeri, datorită faptului că am semnalat unele nereguli în organizație, mi-am atras ura Biroului Judetean al USR Vrancea și, totodată, a lui Dan Nichita, cunoscut în Vrancea drept Șarpele, care isi pune oamenii să mă denigreze, în acest demers fiind sprijinit și de Presedintele filialei județene, Mihăiță Lepădatu. Acesta din urmă, căutând prin postarile mele, găsește o poză de la botezul fetiței mele și îmi spune pe grupul de lucru că este o poză cu tentă pornografică și nu face cinste USR-ului. Din acest motiv l-am blocat pe Facebook , iar acesta din urma ma scoate de pe toate grupurile de lucru, drept răzbunare. Totodată imi reproseaza ca am mâncat mici în spatele blocului, imbracat cu tricoul de campanie. De aici până la suspendarea mea nu a mai fost decât un pas. Dan Nichita a pus un membru apropiat lui să-mi faca sesizare la BJ, sesizare plina de acuzatii denigratoare și neprobate, fără nici o legătură cu realitatea. BJ-ul o pune pe ordinea de zi, și, pentru toată munca mea depusă în campanii și în activități de partid, sunt rasplatit cu 2 ani de suspendare. Mă bucur ca am reusit să imi platesc cotizația pe jumătate de an în 2020 . Acum că dați seama cât de fain este USR în Vrancea?”, a scris Valentin Calciu, pe Facebook.

  • Moise Guran laudă împușcarea manifestanților din decembrie 1989. Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran. REACȚIA LUI CTP


    Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile „capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil”, cum o face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluție. Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată. Nu înseamnă numai ceaușism congenital, a scris Cristian Tudor Popescu într-un articol publicat de Republica.

    ARTICOLUL INTEGRAL AL LUI CTP:

    Nu obișnuiesc să comentez vorbele și acțiunile jurnaliștilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul.

    Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise Guran. Nu pentru că a renunțat definitiv să mai fie jurnalist și a intrat în politică.

    Cum știți, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală Piața Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare ale domnului în chestiune. 

    N-am știut și n-am fost în stare să-mi imaginez însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie și să semneze aceste cuvinte:

    „Începând din 1866, la rebeliunea de la Iași, montată tot de agenți ruși, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma și țărani înfometați, și orășeni manipulați, și anticomuniști cinstiți. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat”. (14 aprilie 2014, pe blogul personal și pe site-ul România Curată)

    Revolta antiunionistă de la Iași, „montată de agenți ruși”, e o zicere demnă de un istoric de bodegă sau de România TV, întrucât nu există dovezi luate în seamă de istorici serioși în legătură cu așa ceva.

    Afirmația că împușcarea a mii de țărani de către armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculții dărâmau regatul României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare. 

    Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile „capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil”, cum o face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluție.

    Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

    Nu înseamnă numai ceaușism congenital.

    Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului.

    Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran.

    Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață. 

  • Radio Europa Liberă: Ministrul Sănătății a mințit public. Spitalele private primesc acces total la banii publici din sistemul de urgență


    Într-o conferință de presă, organizată la Ministerul Sănătății în data de 29 ianuarie, ministrul Victor Costache a încercat să explice Ordonanța – adoptată marți noapte – care oferă spitalelor private acces la banii publici din sistemul de urgență, transmite Radio Europa LIberă.

    COMENTARIUL RADIO EUROPA LIBERĂ:

    Una dintre prevederile Ordonanței este aceea că furnizorii privați primesc acces la ceea ce se cheamă Acțiuni Prioritare. Acestea sunt mecanisme de finanțare – pe diverse categorii de urgențe – prin care spitalele decontează medicamente și materiale sanitare foarte scumpe, folosite în tratarea acelei urgențe.

    Ministrul Costache a fost întrebat de presă ce se întâmplă cu celelalte costuri pentru tratarea acelei urgențe într-un spital privat, adică acele sume care nu sunt acoperite de Acțiunile Prioritare.

    Victor Costache a răspuns, de nu mai puțin de trei ori, că vor intra în contract pe Acțiuni Prioritare numai spitalele private care își asumă să acopere acea diferență din fonduri proprii.

    Presa a insistat întrebând dacă vor avea acces doar spitalele privte care își asumă pierderi. Ministrul Sănătății a răspuns „Da, doar cei care își asumă această pierdere. Și veți vedea că vor fi destui care vor vrea asta”.

    Forma finală a ordonanței de Urgență arată însă că acea diferență de bani va fi suportată chiar de Ministerul condus de Victor Costache.

    „Cheltuielile (…) care nu pot fi acoperite din sumele obținute pe baza contractelor încheiate de spitalele private cu casele de asigurări (…) vor fi decontate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății”.

    Această formă a ordonanței nu a fost în transparență decizională și nu a fost discutată public niciun moment.

    Mai mult, dacă în conferința de presă ministrul Costache vorbea despre accesul la Acțiunile Prioritare, formularea finală este vagă și poate avea ca urmări accesul la orice finanțare pentru cazurile critice de urgență.

  • Bancherul #rezist, 300 milioane de euro de la guvernul Orban: ”De unde să ai bani pentru alocaţia copiilor cînd ai „asistaţi sociali” bancheri, de lux. Noapte bună copii”


    Protestele bancherului dau roade: a venit OUG-ul nocturn în viteză pentru a „legaliza” furtul. Vă mai amintiţi acum două ierni cum titra presa: „Şeful Raiffeisen România a protestat în faţa Guvernului”. „Lumea bună” se fotografia cu „investitorul strategic” faţa luminoasă a marelui business. „Băncile sunt cu noi.”Bancherul Groningen era şef la Raiffeisen România şi era în piaţă, avangarda revoluţiei. Tot el era şef pe la Consiliul Consultativ care decide cine face parte şi cine nu din Consiliul Concurenţei, plus membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea, alături de fostul ambasador al SUA în România, Gittenstein, a scris pe facebook scriitorul Vasile Ernu.

    Cînd un bancher de talia asta e în fruntea protestelor (chiar dacă sunt legitime şi PSD merita un protest) eu am mari reţineri. Nu pot protesta lîngă bancheri, zona cea mai coruptă la nivel global şi nucleul dur al puterii globale. Ştiu bine că interesele omului simplu şi interesele bancherilor sunt diametral opuse.Şi iată că au venit rezultatele: bancherul Groningen a învins.Şi ziua şi noaptea. După ce au trecut cele 25 de OUG PNListe aflăm că pe lîngă „privatizarea” sănătăţii mai avem o surpriză. Băncile – BCR Banca pentru Locuinte şi Raiffeisen Banca pentru Locuinte – care au fost condamnate de ICCJ, în baza unui raport al Curţii de Conturi şi care trebuiau să restituie Statului român suma de 1,3 miliarde lei, bani publici pe care i-a utilizat ilegal, acum este scutită de această datorie printr-un OUG. Iată că protestele #rezist ale bancherilor dau roade. De unde să ai bani pentru alocaţia copiilor cînd ai „asistaţi sociali” bancheri, de lux. Au şi bancherii copii. Noapte bună copii. Se poate dormi liniştit. În ţară e linişte totală. Iată un furt de milioane (300 milioane Euro), cu încălcări grave de lege, făcut pe faţă, acoperit legal, care nu deranjează pe nimeni, mai afirmă Ernu.

  • Firma oamenilor lui Ghiță mănâncă și de la STS


    Integratorul român de sisteme IT MetaMinds (fost Nova Tech Integrated Solutions) va furniza Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) echipamente de stocare în valoare de 7,08 milioane de euro, fără TVA, pentru doi ani, scrie Profit.ro.

    Nova Tech Integrated Solutions este o firmă despre care presa a scris că ar fi controlată de Sebastian Ghiță, care în prezent are azil în Serbia.

    Andrei Cruceru, director general al furnizorului de servicii IT Nova Tech Integrated Solutions, anterior manager pentru vânzări către sectorul public la Asesoft International, compania fondată de Sebastian Ghiță, și-a ridicat participația la 65%, cumpărând noi acțiuni, la un an după o operațiune similară. La acel moment, Cruceru a preluat 15% din acțiuni de la Răzvan-Iulian Băicoianu, pentru ca acum să mai preia 10%, de la Giorgia Bordușanu. Bordușanu a fost Internal Communication Manager la Asesoft International în perioada decembrie 2012 – septembrie 2015.

    Nova Tech Integrated Solutions a fost înființată în iulie 2015 de către Răzvan-Iulian Băicoianu – 5% și Liviu Mircea Uruc – 95%, un apropiat al lui Sebastian Ghiță conform informațiilor vehiculate în presă. Uruc este acționar, printre altele, și la Affichage Romania, unul dintre cei mai mari jucători din industria outdoor din România. Băicoianu deține participații la Acces RB All Solutions și Switch Netlan Communication, ambele cu sediul în județul Prahova, scria aceiași sursă în 2018.

    Firma a obținut în ultimii ani contracte importante cu statul, printre care și cu SRI.

  • AFACEREA LUFTHANSA/ Generalul Iliescu, noi acuzații la adresa ambasadorului Germaniei: IMPLICAREA MINISTRULUI DE EXTERNE AURESCU


    de general Dumitru Iliescu, fost șef SPP, preluare facebook

    HIENELE EUROPENE

    Episodul 2

    CE NE ESTE NOUA INTERZIS, LOR LE ESTE PERMIS

    In postarea de ieri v-am prezentat cum ambasadorul ipocrit al Germaniei la Bucuresti ne da noua lectii de anticoruptie, el facand puternic trafic de influenta la cel mai inalt nivel. Daca oricare dintre dumneavoastra ar fi cutezat doar sa vorbeasca de o asemenea intentie, ar fi fost saltat imediat cu mascatii si incatusat pe loc. Asa mi s-a intamplat si mie. Doar am afirmat ca doresc sa-mi angajez fiica la o firma privata, fara sa fac un demers ulterior in acest sens, si mi s-a si deschis imediat un dosar penal pentru “trafic de influenta”. Mi s-a facut perchezitie domiciliara, am fost adus cu mandat la DNA, dar, neavand nicio proba, mi-au dat drumul. Va dati seama ce s-ar fi intamplat daca ar fi avut cea mai mica proba impotriva mea? As fi zacut si acum in puscarie. Oricum, mi-au tinut deschis dosarul penal cinci ani, ca sa fiu etichetat “penal” si sa imi diminueze credibilitatea. Apoi mi-au comunicat ca nu am savarsit nicio infractiune si ca nu au probe. De ce aceasta dubla masura?
    Noi suntem acuzati si cand nu comitem nicio fapta penala, iar ei incalca flagrant normele legale si structurile noastre statale abilitate sa ii traga la raspundere se fac ca nu vad si nu aud. Cum de-i loveste orbul gainilor doar cand privesc spre ei, spre firmele si afacerile lor?
    Pe cine protejeaza si pe cine ar fi normal sa o faca? Ale cui interese le apara? De ce pe ale lor, cand noi ii platim lunar cu sume colosale de bani pentru un serviciu public pe care il pun in slujba celor din exterior? Daca ei nu vad si nu aud, atunci am sa le pun eu la dispozitie informatiile necesare.

    La inceputul lunii Ianuarie 2020, urmare a unei discutii avute anterior cu ambasadorul traficant Cord Meier-Klod, ministrul nostru de Externe solicita ministrului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor actualizarea Notei de relatii cu Germania, mai exact a ultimei Note, datata Mai 2019, privind colaborarea dintre Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti ( CN AB) si firma Lufthansa Technic.
    Cu adresa nr. 219 din 07.01.2020, prin intermediul Directiei Transport aerian, ministrul Lucian Nicolae Bode, transmite Nota primita de la Ministerul Afacerilor Externe, catre Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, cu dispozitia ca aceasta sa trimita in regim de urgenta raspunsul cel tarziu pana pe data de 09.01.2020, ora 10.00, solicitadu-le sa lucreze direct pe nota transmisa si sa o retrimita la expeditor. De ce atata graba? Presiune foarte mare din partea ambasadorului traficant de influenta, dar si mai mare din partea Palatului Cotroceni si a Palatului Victoria. Sa arda atat de puternic argintii aflati in joc? In aceeasi zi, prin adresa cu nr. 6/07.01.2020, Biroul Contracte de Operare Non-Aeronautice din cadrul Directiei Comerciale a CN AB, transmite raspunsul catre Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, raspuns in care precizeaza ca o parte din suprafata de teren pe care o doreste Lufthansa Technic, va fi afectata de amplasarea unui echipament pentru stocarea apelor pluviale uzate, care contin substante de degivrare, conform proiectului avizat de catre Administratia Nationala „Apele Romane” (aviz nr.276-IF/19.11.2019). Aceasta graba, demna de invidiat, a fost generata de faptul ca ambasadorul german solicitase imperativ o noua intalnire cu ministru nostru de Externe si trebuia sa i se dea un raspuns pe masura asteptarilor, chiar daca punctul de vedere trimis de CN AB l-a infuriat rau pe ministrul Bode.
    Ce s-a intamplat, d-le ministru? Nu este normal ca o structura care are profit si care sustine puternic financiar compania din care face parte, sa-si propuna un plan de dezvoltare a afacerii? De ce sa nu construiasca ei un nou hangar pe terenul pe care il revendica firma germana si sa isi dubleze activitatea si profitul? Acelasi lucru se intampla si in Germania? Cedeaza spatiul lor pentru a se instala acolo concurenta? Eu nu cred ca se mai intampla asa ceva intr-o tara civilizata, suverana! Ambasadorul traficant al Germaniei intra cand vrea si la ce ministri vrea, chiar la Presedintele Romaniei si la Prim-ministrul Guvernului, sa impuna interese firmelor si buzunarelor sale. Asa procedeaza si ambasadorii nostri la Berlin, la Paris, Amsterdam, Viena etc.? Marea majoritate dintre ei vad seful statului din tara respectiva doar la sosire si plecare de la post, iar pe unii ministri niciodata. De ce la noi este altfel decat la ei? Dupa intalnirea cu ministrul de externe, ambasadorul traficant i-a convocat in sedinta si pe cei doi ministri: Lucian Nicolae Bode si Virgil-Daniel Popescu, care i-au promis ca vor determina responsabilii CN AB sa aprobe solicitarile sale. Din datele pe care le am, acest ambasador impertinent a contactat inca doi ministri ai Cabinetului Orban pe care i-a rugat sa faca presiune asupra celor de la transporturi sa fie de acord cu propunerea sa, iar acestia l-au asigurat de tot sprijinul. Nu inteleg daca domnul Cord Meier-Klod este ambasadorul Germaniei la Bucuresti, sau ambasadorul firmelor germane. De ce le permitem sa procedeze in acest mod si sa ne trateze fara pic de respect? Poate ne raspund domnii Iohannis si Orban, romani pur sange, care gandesc si simt doar romaneste si care „nu cred” ca pun mai presus de interesele romanilor pe cele ale firmelor germane, franceze, olandeze, austriece, sau americane, …asa cum sustin unii…

    Stati linistiti! SRI si DNA dorm pentru voi!!!

    Va urma

    NOTA REDACȚIEI: Punctul de vedere aparține autorului

  • Șah și mat la SRI și DNA – Flux24.ro


    de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

    Ar fi trebuit să fie bomba atomică a anului, dar abia dacă știrea se tîrîie prin mass-media ultimelor ceasuri: Curtea Constituțională a decis, azi, că înregistrările făcute de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, precum SRI, sunt neconstituționale în măsura în care restrâng exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate în mod legal, deci nu pot fi folosite ca mijloace de probă.

    CCR a luat, astfel, în discuție o excepţie de neconstituţionalitate în privința unor dispoziţii legale din Codul de procedură penală coroborate cu Legea 51/1991 privind securitatea națională a României.
    Cu majoritate de voturi, CCR a admis că dispozițiile articolului 139 alineat (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale „în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991”.

    Practic, asta înseamnă că SRI își ia adio de la metoda care a dus la formarea mai tuturor dosarelor de corupție din ultimii 10-15 ani și care au făcut ”gloria” DNA: interceptarea unor personaje sub pretextul că periclitează siguranța națională, pentru ca ulterior convorbirile acestora cu terți să fie folosite ca bază a unor dosare fără legătură cu tema inițială.
    Acest stil de neacceptat în orice altă democrație a condus, în timp, la un alt fenomen, evidențiat de presă și de diverse organisme non-guvernamentale, anume faptul că cererile SRI de mandate de interceptare pe siguranță națională nu au fost, practic, niciodată respinse de judecătorii desemnați special pentru asta. Două mandate din cca.30.000, atîtea au fost respinse de magistrați în ultimul deceniu. Cca.30.000 de mandate care au dus la interceptarea a cca.șase milioane de români.
    Decizia istorică a CCR de azi pune capăt la ceea ce optimiștii ori naivii au fi numit soluții disperate pentru situații disperate, dar care, în realitate, au fost doar un mecanism nedemocratic de decupare a scenei politice, în funcție de interese înalte, cu ajutorul cătușelor și al serviciilor secrete.
    Judecătorii au oficializat ceea ce se știa demult, anume că ilegalitățile corupților au fost combătute cu ilegalitățile justițiarilor, adică cel mai grav lucru imaginabil într-o societate normală, pentru că o vorbă veche românească pomenește de hoțul cu un păcat și de păgubașul cu o mie.

    Faptul că știrea, cum spuneam, abia răzbate în media zilei e probabil rezultatul unui PR discret al serviciilor mototolite rău de decizie și care vor să minimalizeze daunele de imagine.