Categorie: #BlackLivesMatter

De Bret Stephens, editorial în The New York Times, traducere Rador

Luna trecută, cu ocazia împlinirii a doi ani de mandat în calitatea ei de cel dintâi primar femeie, negru și declarat homosexual al orașului Chicago, Lori Lightfoot anunța că nu va mai acorda interviuri individuale decât „reporterilor POC” (referindu-se la „oameni de culoare”), pe motiv că vrea să promoveze echitatea în ce privește compoziția grupului de jurnaliști acreditați la primăria sa, în marea lor majoritate albi.

A fost nevoie ca Gregory Pratt, un reporter hispanic de la The Chicago Tribune, s-o denunțe public pentru abuz de putere. Politicienii, a scris el pe Twitter, „nu-și pot permite să aleagă cine scrie despre ei”. Pratt solicitase și i se aprobase un interviu cu Lightfoot, dar a renunțat la el din motive principiale.

Luna aceasta doi clinicieni evrei de la Stanford au depus o plângere la Comisia pentru Șanse Egale la Angajare, acuzând că unul dintre programele de diversitate, echitate și includere [D.E.I.] ale universității făcea presiuni asupra lor pentru a se înscrie într-un „grup de afinitate pentru «responsabilizarea albilor» [whiteness accountability], segregat pe criterii rasiale, care fusese creat pentru «personalul ce deține privilegii în virtutea identității sale albe»”.

„Pentru persoanele de origine evreiască nu s-a înființat nici un grup de afinitate. În consecință, în programul D.E.I. nu există nici un «spațiu» în care angajații evrei să-și poată exprima în siguranță experiența lor de viață în calitate de evrei”, se afirmă într-un raport de evaluare a reclamației depuse de Brandeis Center.

Tot luna aceasta, o judecătoare federală, Marcia Morales Howard, a suspendat provizoriu un program de 4 miliarde de dolari prin care administrația Biden intenționează să ofere scutiri de datorii „fermierilor dezavantajați social” – cu condiția ca respectivii fermieri să facă parte dintr-o minoritate rasială -, cu toate că ea însăși a recunoscut istoricul urât de practici de discriminare rasială al Departamentului Agriculturii.

„Fermierii dezavantajați social” pot beneficia prin acest program de scutiri de datorii de până la 120%, chiar dacă nu sunt „nici pe departe în pericol de faliment”, a observat judecătoarea. Pe de altă parte, „un mic fermier alb care e în pragul falimentului nu poate face nimic pentru a deveni eligibil pentru scutirea datoriilor. Rasa ori etnia constituie factorul unic și inflexibil care determină disponibilitatea scutirii”.

Aceste trei cazuri ridică întrebări distincte de ordin juridic și etic. Însă toate sunt în esență variațiuni ale aceleiași dezbateri dintre echitatea ultramodernă și egalitatea de modă veche – dintre aceia care-și doresc noi forme de „discriminare antirasistă”, după cum o denumește scriitorul Ibram X. Kendi, în scopul remedierii unor forme de discriminare rasială din trecut, și cei care consideră că, pentru a-l parafraza pe judecătorul John Roberts, putem opri discriminarea rasială fără a apela la discriminare rasială.

N-ar trebui să fie greu de ghicit cine va câștiga această dezbatere. Și nu doar pentru că poziția dominantă în instanțe o dețin conservatorii, unde vor fi lămurite măcar câteva dintre principalele probleme juridice. Dar instanțele nu pot face prea mult pentru a schimba cultura, deși e greu de imaginat că programul pentru fermieri al președintelui Biden va putea supraviețui în forma lui actuală.

Motivul mai profund este acela că susținătorii echității fac două lucruri care contravin sensibilităților generale – unul mai subtil, celălalt mai grosolan.

Subtilă este redefinirea cuvântului „echitate” (care în engleza uzuală înseamnă calitatea de a fi corect și imparțial) astfel încât să ajungă să însemne ceva mai apropiat de opusul lui: calitatea de a fi oricum numai nu imparțial, cu scopul de a obține un rezultat dorit și, chipurile, mai corect.

Iar grosolane sunt preferințele rasiale, segregarea explicită, supozițiile insultătoare și, în general, sofistica intelectuală care constituie ideologia antirasistă în acțiune.

Să înființezi un grup pentru „responsabilizarea albilor” este insultător pentru oricine mai crede încă că ar trebui să fim judecați fiecare după caracterul propriu. Și să te aștepți ca niște angajați evrei să fie repartizați în acel grup este obscen, mai cu seamă când există încă supraviețuitori ai Holocaustului în viață. Să propui ca guvernul federal să se îndeletnicească cu creditarea discriminatorie, când în orice alt context creditarea discriminatorie constituie infracțiune, înseamnă să transformi într-o bătaie de joc legislația pe care acel guvern ar trebui teoretic s-o aplice. A defavoriza jurnaliști exclusiv pe baza rasei lor constituie prin definiție rasism, indiferent ce justificare nobilă invoci.

Până acum câțiva ani toate acestea ar fi fost mult prea evidente pentru a merita să fie exprimate. Noua dispensă prin care rasismul e justificat în numele antirasismului, discriminarea e pusă în serviciul egalității și favoritismul în slujba egalității șanselor este tot atât de orwelliană pe cât sună. Ea poate găsi tracțiune în obișnuitele cercuri progresiste instituționale și politice, dar nu constituie o modalitate bună de a câștiga noi prozeliți atunci când majoritatea noastră crede că promisiunea Americii rezidă în evadarea din viziunile înguste ale rasei și identității, iar nu în a rămâne prinși definitiv în capcana lor.

Liberalii înțelegători care consideră că toate acestea sunt mult zgomot pentru nimic ar trebui să chibzuiască la modul perfect în care oameni precum Lightfoot se suprapun peste stereotipurile dreptei. Ar trebui să petreacă o vreme întrebându-se dacă idealul pentru care luptă de atâta vreme – o societate care, deși nu oarbă la culori, poate vedea dincolo de culori – nu este cumva periclitat de acei progresiști care aparent nu pot să vadă altceva decât culori.

Oricum ar fi, n-ar trebui să fie atât de greu de înțeles că a încerca să repari vechiul rasism prin intermediul noului rasism nu va produce decât și mai mult rasism. Dreptatea nu se obține niciodată răspunzând la nedreptate cu nedreptate.

Sub titlul „Omul în negru”, scriitorul, poetul şi profesorul universitar francez Thomas Clerc revine, într-o lungă cronică publicată de ziarul Libération, asupra meciului de la Paris, din 8 decembrie, între echipele PSG şi Başakşehir. Meci întrerupt în urma unei afirmaţii presupuse rasiste a arbitrului român Sebastian Colţescu, transmite Radio France Internationale.

„Din 9 decembrie încoace, am numai gânduri negre” începe cronica lui Thomas Clerc din Libération. Scriitorul şi poetul francez reaminteşte că „în urma unei afirmaţii făcute de al 4-lea arbitru, român de origine, la adresa antrenorului adjunct al clubului turcesc, camerunezul Pierre Achille Webo, pentru prima dată în istorie, un meci a fost întrerupt de jucători pentru a protesta contra rasismului de pe stadioane”.

Thomas Clerc revine apoi asupra cuvintelor rostite de arbitrul român. „In focul acţiunii, acesta l-a desemnat pe Webo cu cuvântul „negru”. Pe scurt, a zis despre un om negru că e negru. Dacă ar fi folosit un echivalent al cuvântului „negro” în engleză sau „nègre” în franceză, atunci nu ar fi fost niciun dubiu cu privire la rasismul cuvintelor sale. Dar aici, un cuvânt neutru precum negru, a fost detonatorul unei revolte. Webo spune că „s-a simţit ofensat” dar în realitate el s-a înşelat” mai scrie Thomas Clerc în Libération.

„Ce cuvânt ar fi trebuit să folosească oficialul pentru a desemna pe cineva pe care nu-l cunoştea?” se întreabă semnatarul cronicii. „Domnul antrenor adjunct”? „The Black”? „Orice ar fi”, continuă scriitorul,  „o să ni se spună că omul nu trebuia desemnat prin culoarea pielii sale, aşa cum a scris-o dealtfel pe Twitter Roxana Mărăcineanu. Ministra franceză a Sporturilor, fără nici cea mai mică onestitate intelectuală, vede în asta o dovadă a rasismului”.

Pentru Thomas Clerc, „rasism este atunci când suporteri din tribune imită maimuţele în faţa unor jucători de culoare. Dar nu e nicio urmă de rasism când într-un grup de albi, un negru este desemnat ca atare. Si invers, este la fel de valabil. Rasele există din punct de vedere fenomenologic, orice ar zice unii. A desemna pe cineva după culoarea pielii sale nu este, cu excepţia anumitor contexte, ceva rasist în sine. La fel, nici cuvântul „negru” nu capătă o conotaţie rasistă decât în anumite ocazii. Aici însă, ocazia nu există. Cum însă rasismul este foarte prezent în societate, trebuie şi un antirasism în oglindă, cu toate riscurile de rigoare. Dacă nu mai putem spune „negru” pentru a desemna un om care e negru (şi „alb” pentru a desemna un alb), orizontul se va întuneca. Dacă numai negri vor putea folosi cuvântul negru pentru a-şi clama identitatea, atunci înseamnă că suntem în drum spre fascism” e de părere Thomas Clerc.

In finalul cronicii sale din Libération, scriitorul francez e de părere că „cel mai şocant a fost falsificarea care a urmat. Mai toate mediile de informare l-au criticat aspru pe omul în negru, acuzându-l că a făcut afirmaţii rasiste fără să verifice sau să pună la îndoială informaţia, nici măcar o dată. Târâte în mocirlă de puterea mediatică, sportivă şi politică, cuvintele arbitrului şi persoana sa au fost descalificate. Cum spunea filosoful Jean Baudrillard, realul a dispărut în faţa interpretărilor sale. A instrumentaliza antirasismul contra unui adevăr obiectiv, este cel mai sigur mod de a-ţi distruge propria cauză. Jucătorii ar face mai bine să se revolte contra adevăratului rasism decât să joace comedia supraevaluată a antirasismului prost înţeles” conchide Thomas Clerc.

„Un coupable presque parfait” (Un vinovat aproape perfect) se intitulează un nou eseu semnat de filozoful şi eseistul Pascal Bruckner, publicat de Editura Grassert. Cartea a ieşit în librării pe data de 14 octombrie şi se doreşte o replică la preluarea aproape „caricaturală” în Franţa a ieilor americane legate de genuri, rase şi clase. Cu ocazia publicării acestei cărţi Pascal Bruckner a acordat mai multe interviuri în presa franceză, spune Matei Vișniec într-un comentariu pentru Radio France Internationale.

RELATAREA LUI MATEI VIȘNIEC PENTRU RFI:

Conflictul dintre identităţi a înlocuit lupta de clasă, iată una dintre tezele expuse de Pascal Bruckner în acest nou eseu. El consideră că după căderea Zidului de la Berlin, conceptele de rasă, de gen şi de identitate au devenit baza noii ideologii a stîngii, noul stindard al „progresismului”. Pascal Bruckner a scris de altfel deseori despre această stîngă care a rămas fără baza ei clasică, adică fără proletariat, şi s-a orientat spre minorităţile oprimate pentru a-şi recruta din rîndurile noii soldaţi în lupta revoluţionară împotriva capitalismului.

Că minorităţile au avut de suferit în cursul istoriei este un fapt care nu poate fi negat. Dar mobilizarea lor (inclusiv a islamiştilor radicali) pentru distrugerea edificiului universalist de idei născut în epoca Luminilor, acest lucru rămîne discutabil…

Astăzi, arată Pascal Bruckner în interviurile sale precum şi în cartea sa, vinovatul ideal pentru toate ororile comise pe pămînt de-a lungul secolelor a devenit omul de rasă albă, în special vinovat de comerţul cu sclavi, de colonizare şi de dominarea femeilor. El este un „ţap ispăşitor” ideal şi împotriva sa se îndreaptă tirul unei anumite părţi a mişcării anti-rasiste, a mişcării feministe şi mişcării care denunţă colonialismul şi consecinţele sale.

Pascal Bruckner critică însă acel feminism care a devenit unul justiţiar, vrînd să intenteze un proces omului alb. El critică şi acel anti-rasism care exacerbează identităţile şi se focalizează pe culoarea pielii, precum şi discursul decolonial care îl desemnează pe omul alb ca un inamic comun al tuturor damnaţilor şi persecutaţilor.

Citez din ceea ce spune Bruckner: „Omul alb este noua Satană, cel care prin anatomia sa este desemnat ca violator ontologic, prin culoarea pielii sale ca rasist şi prin puterea sa ca exploatator al tuturor dominaţilor şi celor desemnaţi ca grup rasial”.

A-l transforma însă pe omul alb, numai pentru că este alb, în ţap ispăşitor prin excelenţă înseamnă a înlocui o formă de rasism cu alta, şi aceasta cu riscul de a fragmenta societăţile umane, de a crea nişte „societăţi tribalizate, crispate pe tezaurul lor identitar şi ţap ispăşitor, predispuse la un război al tuturor împotriva tuturor”.

Întrucît mai toate aceste idei au proliferat în universităţile americane înainte de a traversa oceanul, Pascal Brucker mai denunţă o anumită „americanizare caricaturală a Europei”, lichidarea ideii de meritocraţie şi distrugerea ideii de umanitate comună.

Cum în Franţa are loc în prezent o dezbatere intensă pe tema unor derive ale feminismului, citez un pasaj din primul capitol al cărţii lui Pascal Bruckner, capitol intitulat „Există o cultură a violului?”:

„Am apreciat feminismul de altădată întrucît îi elibera în acelaş timp pe bărbaţi şi pe femei şi combina furia cu generozitatea. Acel feminism le permitea şi unora şi altora să se reinventeze şi să-şi depăşească stereotipurile. Ce uşurare pentru femei să poată ieşi din rolul unic de mamă şi de soţie şi să-şi poată în sfîrşit cîştiga independenţa muncind. Ce uşurare pentru bărbaţi să nu mai fie obligaţi să reproducă modelul toxic al virilităţii şi să abandoneze agresivitatea specifică macismului, care era deasemenea o opresiune a bărbaţilor de către bărbaţi. Ce s-a întîmplat însă, între timp, cum de s-a ajuns ca stindardul libertăţii să fie agitat astăzi de unii pentru a incita la un război între sexe? Cum a devenit feminismul progresist un feminism intentator de proces?”.

Pascal Bruckner este autorul multor eseuri importante şi şi-a asumat poziţii critice curajoase în contextul unor lupte de idei, lupte de rezultatul cărora deprinde supravieţuirea democraţiei şi chiar a ideii de civilizaţie. În România i s-au tradus multe cărţi. Recomand, de exemplu, „Un rasism imaginar, islamofobie şi culpabilitate”. Din punctul meu de vedere, Pascal Bruckner este un umanist lucid. El onorează spiritul critic şi mai ales acel universalism născut în Franţa în Secolul luminilor şi care pune accentul pe ceea ce oamenii, în diversitatea lor, au în comun. Fără această platformă comună de valori viaţa socială este de altfel imposibilă.  

 Facultatea de film din cadrul Universităţii din California de Sud (USC) va retrage o expoziţie dedicată lui John Wayne în urma solicitărilor în acest sens formulate anul trecut de studenţi din cauza comentariilor rasiste făcute de actor într-un interviu din 1971 pentru revista Playboy, a anunţat vineri instituţia de învăţământ, potrivit DPA.

Invocând un imbold pentru promovarea ”valorilor culturale anti-rasiste”, Evan Hughes, decan-adjunct pe probleme de diversitate şi includere, a anunţat retragerea expoziţiei printr-o scrisoare adresată comunităţii universitare.

”Conversaţiile despre rasismul sistemic din instituţiile noastre culturale alături de recentele proteste civile la nivel global iniţiate de mişcarea Black Lives Matter ne cer să ne gândim la rolul pe care şcoala noastră îl poate juca ca vector al schimbării în promovarea valorilor culturale şi ale experienţelor anti-rasiste”, a precizat Hughes. ”Aşadar, a fost luată decizia ca expoziţia Wayne să fie retrasă”.

În decembrie, universitatea anunţase că nu va retrage expoziţia, ci va crea în schimb un spaţiu care să exploreze Vestul american, potrivit publicaţiei The Daily Trojan. În urmă cu câteva luni, studenţii au protestat împotriva expoziţiei Wayne, argumentând că, prin menţinerea acesteia, şcoala ”girează supremaţia albă”. Wayne a urmat cursurile USC la sfârşitul anilor 1920 şi a făcut parte din echipa de fotbal a universităţii.

Preşedintele american Donald Trump a criticat aspru vineri ”mulţimile furioase” care au încercat să dărâme statui ale liderilor confederaţi şi ale altor personalităţi istorice şi şi-a avertizat miile de susţinători reuniţi la Muntele Rushmore (monument naţional cu sculpturi uriaşe în granit ale unor preşedinţi americani, în Dakota de Sud – n.r.) pentru a sărbători în avans Ziua Independenţei că protestatarii încearcă să şteargă istoria SUA, transmit agenţiile internaţionale de presă conform Agerpres.

Evenimentul de la Muntele Rushmore, la care a participat şi Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a atras 7.500 de oameni, înghesuiţi într-un amfiteatru, notează Reuters. Mulţi dintre ei nu purtau mască, sfidând recomandările oficialităţilor din domeniul sănătăţii publice care le ceruseră americanilor să evite adunările cu un număr mare de oameni pentru a încetini răspândirea COVID-19.

Trump a atras atenţia că demonstraţiile împotriva inegalităţilor rasiale din societatea americană ameninţă fundaţiile sistemului politic american.

„Să vă fie clar, această revoluţie culturală a stângii are ca scop înlăturarea revoluţiei americane. Copiii noştri sunt învăţaţi în şcoală să-şi urască propria ţară”, a declarat preşedintele republican. ”Făcând acest lucru, ei vor distruge tocmai civilizaţia care a salvat miliarde de oameni de sărăcie, boli, violenţe şi foamete şi care a dus umanitatea pe noi culmi de realizări, descoperiri şi progres”, a avertizat preşedintele republican, citat de EFE.

Trump a anunţat că va crea o ”Grădină Naţională a Eroilor Americani”, pe care a descris-o drept un uriaş parc în aer liber unde să fie amplasate statui ”ale celor mai mari americani care au trăit vreodată”. Trump nu a intrat în detalii, notează Reuters.

Reuters aminteşte că, în cadrul manifestaţiilor la nivel naţional, care au urmat după moartea afro-americanului George Floyd în timp ce se afla în custodia poliţiei din Minneapolis, protestatarii din mai multe oraşe au vandalizat statui ale generalilor confederaţi care au condus rebeliunea împotriva guvernului SUA în timpul războiului civil din anii 1861-1865.

Într-unul dintre aceste incidente, protestatarii au încercat fără succes să doboare o statuie a preşedintelui Andrew Jackson, monument amplasat în faţa Casei Albe. Jackson, cunoscut pentru politicile sale populiste, a deţinut sclavi şi a alungat din căminele lor mii de indieni americani.

”Mulţimi furioase încearcă să doboare statuile părinţilor noştri fondatori, să vandalizeze cele mai sacre memoriale ale noastre şi să dezlănţuie un val de infracţiuni violente în oraşele noastre”, a avertizat Trump, care s-a opus propunerii de a schimba denumirea bazelor militare americane care poartă numele unor generali confederaţi şi a promis să-i pedepsească dur pe cei care vandalizează statui.

„Există un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută. Cine nu vorbeşte limba lui, cine nu-i execută ritualurile, nu-i recită mantra şi nu-i respectă poruncile va fi cenzurat, interzis, pus pe lista neagră, persecutat şi pedepsit. Nouă nu ni se va întâmpla asta”, a avertizat Trump în discursul său.

”Muntele Rushmore va fi pentru totdeauna un tribut etern adus strămoşilor noştri şi libertăţii noastre”, a decretat Trump de pe un podium decorat cu drapelul american şi care avea ca fundal impozantul monument sculptat în munte.

”Acest monument nu va fi niciodată profanat. Aceşti eroi nu vor fi niciodată desfiguraţi. Moştenirea sa nu va fi niciodată, niciodată distrusă”, a insistat Trump, în timp ce participanţii aplaudau şi strigau „USA, USA!”.

”Naţiunea noastră este martora unei campanii nemiloase de ştergere a istoriei, de defăimare a eroilor, de ştergere a valorilor şi de îndoctrinare a copiilor noştri”, a avertizat el.