Categorie: ALEGERI 2020

  • Turceni și Ionești votează PSD Gorj – Flux24.ro


    Candidații Partidului Social Democrat Gorj au fost primiți cu încredere de gorjenii din localitățile Turceni și Ionești. Problemele cu care se confruntă oamenii se înscriu în registrul general de la nivel național. Aceștia au mărturisit că nu mai au locuri de muncă, după ce economia a înregistrat un declin brusc, iar multe societăți și-au închis porțile.

    Pe de altă parte, cei care se chinuiesc să supraviețuiască pe piața muncii, nu beneficiază de ajutor din partea statului român, așa cum ar fi normal. În ceea ce privește salarizarea, una dintre problemele ridicate la cetățeni, Guvernul  Partidului Social Democrat  a prevăzut majorarea salariului minim pe economie etapizat, până în 2024, program blocat de actualul Guvern. În acest fel, obiectivul pe care și l-a propus PSD în guvernarea 2017-2019, acela de a stopa exodul forței de muncă din România către alte țări, nu va fi realizat dacă la guvernare va rămâne actualul partid. Oamenii au înțeles de ce este nevoie ca PSD să preia guvernarea și au încredere în echipa condusă de Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Primarul PSD de la Ionești, Viorel Rotaru, susține că doar alături de PSD, cetățenii comunei pot spera la un trai mai bun.

    ”Peste tot se resimte această criză economică. Sunt situații în care ambii soți au rămas șomeri, iar pentru ei viitorul este sumbru. M-am implicat în a-i spirijinii, dar fără măsuri coerente de la Guvern, nu putem face mare lucru. Pentru mine PSD a însemnat o șansă și asta le spun și cetățenilor mei, că PSD reprezintă soluția la actuala guvernare”, a declarat Viorel Rotaru, primarul de la Ionești. 

    În programul de guvernare al Partidului Social Democrat este prevăzut un capitol amplu care vizează ELEMENTE PRINCIPALE PENTRU MUNCĂ

    1. SIGURANȚA LOCURILOR DE MUNCĂ: Sprijin financiar pentru orice firmă ce înființează și menține 1-2 ani locuri de muncă.
    2. STIMULAREA CREȘTERII SALARIILOR ÎN MEDIUL PRIVAT CONCOMITENT ÎN FUNCȚIE DE GRADUL DE CALIFICARE. Acordare de vouchere de până la 100.000 €/firmă pentru acoperirea cheltuielilor cu formarea sau reconversia profesională a angajaților, cu condiția creșterii salariilor celor care au parcurs programul de formare.
    3. REDUCEREA ȘOMAJULUI: Finanțarea cu 2500-5000 lei a cursurilor de calificare tip școală de șoferi sau meșteșuguri pentru lucrătorii din grupuri sociale cu șomaj structural ridicat.
    4. SUSȚINEREA FAMILIILOR CU COPII: Program de stimulare a natalității prin vouchere de 400 € la nașterea fiecărui copil și vouchere pentru creșă, până la intrarea în grupa mică de la grădiniță.
    5. – Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj
    6. – Executat de FLUX 24 Media Communications SRL
    7. – CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

  • Grindeanu anunță că PSD va face o campanie de informare pentru ziua de vot


     In zilele următoare rămase până la votul pentru alegerile parlamentare organizaţiile locale ale PSD vor avea o campanie de comunicare către cetăţeni a unor reguli pe care să le respecte pentru a vota în siguranţă, a declarat prim-vicepreşedintele acestui partid, Sorin Grindeanu.

    „Toate organizaţiile noastre locale, toţi aleşii PSD trebuie să facă eforturi în aceste zile pentru ca orice român să poată vota în siguranţă. În zilele următoare rămase până la vot vom avea o campanie de comunicare către cetăţeni a unor reguli simple, dar esenţiale, pe care să le respecte pentru a vota în siguranţă. Pe 6 decembrie fiecare vot este important. Pe 6 decembrie românii votează pentru a-şi salva locurile de muncă, pentru a-şi salva viitorul, pentru a-şi salva vieţile, până la urmă”, a spus Grindeanu duminică, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului

  • Eugen Tomac: 3 măsuri care pot fi un vaccin foarte util împotriva risipei banilor public


    Avem nevoie de un vaccin împotriva risipei banilor publici!Avem o țară cu resurse și bani mulți. De ce nu reușim să ne dezvoltăm? Simplu. Pentru că banii publici sunt risipiți continuu și nimeni nu face nimic. Statul nu reușește să colecteze veniturile la bugetul de stat. Suntem ultimii din Uniunea Europeană la acest capitol. Asta înseamnă mai puțini bani pentru pensii, sănătate și școală, susține europarlamentarul Eugen Tomac, candidat PMP București la Camera Deputaților.

    CE PROPUNE EUGEN TOMAC:

    O altă cauză sunt cheltuielile netransparente din administrația publică, din companiile de stat sau alte entități publice cu bugete mari. Acestea își permit să risipească banul public fără niciun fel de responsabilitate, într-o lipsă totală de transparență. Și nu in ultimul rând, pentru că se angajează continuu împrumuturi atât de către comunitățile locale, cât și de către guvern fără ca nimeni să știe dacă acestea sunt cu adevărat necesare. PMP a identificat câteva soluții spre a opri risipa banilor publici:👉1. Utilizarea inteligenței artificiale în colectarea taxelor. Prin această măsură putem ajunge în timp record de la coada clasamentului UE în topul celor mai eficiente țări în colectarea banilor. 👉2. Transparență totală în administrație. Toate contractele încheiate de instituțiile publice trebuie publicate pe site-ul instituțiilor. La fel ar trebui procedat și în cazul facturilor; și acestea trebuie să fie publicate în timp real. Cetățenii au dreptul să știe ce se întâmplă cu banii lor.👉3. Filtru pentru împrumuturile publice. Orice împrumut care depășește 5% din bugetul unei instituții publice, primărie, consiliu județean sau altă entitate de stat să fie supus unui referendum. Cetățenii sunt cei care achită aceste împrumuturi și ei trebuie să știe și să valideze prin vot orice angajament mai mare de 5% din bugetul unei comunități. Votul poate fi exercitat online, pentru a spori, totodată, încrederea în sistemele de vot electronice și pentru a face economii la bugetul public. Aceste trei măsuri pot fi un vaccin foarte util împotriva risipei banilor publici.

    Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PMP București. COD AEP 11200012

  • PSD acuză: La prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar fi fost 26 de participanţi, deşi legea limitează la 20 numărul de persoane care pot lua parte la un eveniment în spaţii închise


    Partidul Social Democrat (PSD) acuză, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că la evenimentul organizat de Guvern joi seara pentru prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar fi fost 26 de participanţi, deşi legea limitează la 20 numărul de persoane care pot lua parte la un eveniment în spaţii închise.

    „Pentru Iohannis şi Orban nu există lege, nu există nici restricţiile impuse tuturor românilor! Le-au închis şcolile elevilor, au închis pieţele, îi amendează pe românii care merg să se roage. Doar Iohannis şi Orban au voie să participe la întruniri cu peste 26 de oameni, în spaţiu închis. Ce contează că legea spune clar că trebuie să fie maxim 20! Dacă dispreţul faţă de cetăţenii cărora le cer sacrificii este atât de mare acum, cum va fi după alegeri? Pe 6 decembrie, ce le vei răspunde?”, se afirmă în postarea de pe pagina de Facebook a PSD.

    Postarea este însoţită de o fotografie de la evenimentul menţionat în care sunt numărate 26 de persoane.

    Guvernul a organizat joi seara, la un hotel din Bucureşti, un eveniment de lansare a proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

  • Cum a redeschis Oborul primarul liberal din Ploiești


    Consiliul Local (CL) Ploieşti a adoptat, joi seară, o hotărâre prin care Oborul din oraş este încadrat drept „piaţă mixtă”, astfel încât activităţile comerciale din cadrul acestui obiectiv să poată fi reluate.

    Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 21 de voturi „pentru” şi şase abţineri.

    Primarul Andrei Volosevici a anunţat, miercuri, că va supune votului Consiliului Local un proiect care va aduce o specificare exactă a activităţii derulate în acest punct de lucru şi o încadrare corectă a acestui obiectiv drept „piaţă mixtă, obor”.

    „Dacă votul va fi favorabil în Consiliul Local, vom putea redeschide Piaţa mixtă Obor începând chiar din acest weekend. Aşa cum am anunţat, voi face tot ce se poate să nu blocăm activitatea din pieţele municipiului Ploieşti, un domeniu care reprezintă un factor important în structura economică a oraşului nostru”, a declarat Volosevici potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de municipalitate.

    Activitatea din cadrul Oborului ploieştean a fost sistată în urma restricţiilor impuse de Guvern pe fondul pandemiei. 

    Material difuzat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Prahova, cod AEP 11200025

  • ALADIN GEORGESCU, ȘEFUL CJ MEHEDINȚI: “Ministrul Economiei a intrat într-o disperare greu de gestionat de propria-i persoană!”


    Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, susține, într-o postare pe pagina sa de socializare, că ministrul Economiei, Virgil Popescu recurge la minciuni și manipulări în speranța că va obține câteva voturi în plus la alegerile parlamentare.

    CE SUSȚINE ALADIN GEORGESCU:

    Ministrul mehedințean, Virgil Popescu, se pare că a intrat într-o disperare greu de gestionat de propria-i persoană. Pentru a ascunde incompetența lui Câțu și chiar dezinteresul său pentru angajații DGASPC din Mehedinți, minte cu nerușinare și aruncă la mine problema salariilor restante!

    Prin manipulări ieftine încearcă să mai obțină o brumă de voturi pentru alegerile parlamentare, după ce, probabil a luat pulsul și a aflat că PNL este în cădere liberă în Mehedinți! Ar fi culmea să fie altfel când îți bazezi campania electorală pe minciuni și grandomanii, la fel cum au făcut și la locale!

    Domnule ministru, nu vă crede nimeni că e vina mea pentru salariile restante de la DGASPC! Eu am făcut tot ce a fost nevoie pentru a rezolva situația și faptele arată că am reușit!

    Câțu a dat posibilitatea să alocăm fonduri pentru plata salariilor, după ce am fost personal, la Guvern și i-am arătat care este sistemul de finanțare pentru acest capitol. El nu știa nici legislația! Când s-a dumirit cum stau lucrurile, să nu-și recunoască totuși, greșeala și incompetența, a finanțat din bugetul de stat un capitol nefuncțional de luni bune, “Programul pentru Școli” și a dat autorităților locale posibilitatea de a folosi acei bani pentru achitarea salariilor restante pe care Guvernul trebuia să le asigure.

    Pentru aceste nedreptăți pe care Guvernul  PNL le-a creat anul acesta, pentru faptul că oamenii se îmbolnăvesc cu miile, mor cu sutele, în fiecare zi, din cauză că guvernul Orban n-a știut/n-a putut/n-a vrut să gestioneze pandemia, veți pierde alegerile în Mehedinți, domnule ministru, și le veți pierde și la nivel național!

    ‼️ Economia se afundă-n criză. Zeci de mii de firme sunt în faliment. 

    ‼️Sute de mii de producători/comercianți români sunt lăsați fără pâinea cea de toate zilele prin închiderea piețelor. 

    ‼️De la primul loc în Europa la creștere economică, în 2017, în guvernarea PSD, România a ajuns pe ultimul loc în Europa la relansarea economiei, din cauza sprijinului minuscul acordat de guvernul Orban, de numai 1,5-2% din PIB, conform Consiliului Fiscal.

    ‼️Educația copiilor este grav compromisă. Guvernul Orban a închis toate școlile, total opus față multe țări din UE, care au înțeles că indiferent cât de grea e situația, viitorul copiilor nu poate fi sacrificat!

    Mehedințenii și românii trăiesc pe pielea lor incompetența PNL și vor alege în consecință!

    Material realizat de Flux 24 Media Comunications SRL, la comanda PSD Mehedinți. CUI MANDATAR: 11200020

  • Cătălin Predoiu, ministrul Justiției și candidat PNL Prahova la Camera Deputaților, anunță revoluția la Registrul Comerțului: O firmă se va face exclusiv online


    Registrul Comerţului se va digitaliza, iar constituirea unor societăţi comerciale se va putea realiza exclusiv online, fără a fi necesară prezenţa fizică în niciuna din etapele de constituire, a anunţat, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Aceste prevederi apar într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică.

    Cătălin Predoiu candidează la Camera Deputaților din partea PNL Prahova.

    Predoiu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că un proiect de lege lansat recent în dezbatere publică se referă la modernizarea Registrului Comerţului.  

    „Este un proiect legat de modernizarea Registrului Comerţului şi a profesiei de registrator comercial. Acest proiect transpune o directivă a Uniunii Europene privind digitalizarea. Propune o reformă radicală şi importantă a Registrului Comerţului în direcţia digitalizării, funcţionării acestuia în relaţiile cu publicul şi societăţile comerciale”, a afirmat Cătălin Predoiu.  El a menţionat că societăţile comerciale vor putea fi constituite exclusiv online, pe o procedură simplificată, fără a fi necesară prezenţa fizică în niciuna din etapele procedurii de constituire. Predoiu a precizat că o persoană care solicită înfiinţarea unei firme nu mai trebuie să obţină diferite avize şi documente de la alte instituţii, acestea urmând să fie colectate de către Registrul Comerţului.  

    „Proiectul înlocuieşte depunerea de documente în format letric, pe suport de hârtie, cu documente care sunt în formă online, iar în ceea ce priveşte provenienţa lor sunt obţinute de Registrul Comerţului de la instituţiile care eliberează acele documente. Nu mai e nevoie ca solicitantul să facă un tur al instituţiilor administrative pentru obţinerea a tot felul de avize şi documente justificative, Registrul Comerţului va proceda la această interogare şi va colecta documentele respective”, a afirmat ministrul Justiţiei.  

    El a adăugat că se reduce lista cu documentele necesare.  „Spre exemplu, se renunţă la necesitatea depunerii specimenului de semnătură în formă notarizată, era o formalitate extrem de complicată de multe ori pentru oamenii de afaceri, dovada de rezervare, declaraţie pe propria răspundere, înlocuite cu o includere în actul constitutiv a unei formule, a unei clauze care ţine loc de astfel de declaraţie”, a explicat ministrul Justiţiei.  El a mai precizat că vor fi simplificate unele etape prealabile de contestare care prelungeau etapa de înregistrare.

    Material difuzat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Prahova, cod AEP 11200025

  • Ciolacu: Oamenii vor da în judecată Guvernul pentru că nu a crescut alocaţiile copiilor şi vor câştiga


    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că oamenii vor da în judecată Guvernul pentru că nu a crescut alocaţiile copiilor şi vor câştiga, iar Executivul va trebui să pună în aplicare legea promulgată de preşedinte, transmite news.ro.

    ”Cum poţi să consideri creşterea alocaţiilor populistă? (…) Cum să fie nişte mofturi nişte drepturi? Ei nici nu au dreptul, conform Constituţiei, să intervină pe drepturi şi pe libertăţi ale oamenilor prin ordonanţe de urgenţă. Sunt nişte artificii făcute gratuit”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Marcel Ciolacu.  

    Liderul PSD susţine că motivul pentru care activitatea Senatului a fost ”blocată” este faptul că legea ar fi fost votată în Camera superioară a Parlamentului, iar dublarea alocaţiilor copiilor ar deveni obligatorie.  ”Sunt legi promulgate, pe urmă ei au venit cu nişte Ordonanţe de Guvern şi au îngrădit nişte drepturi. Nu au voie, conform Constituţiei. Vor fi daţi în judecată şi vor câştiga oamenii aceste drepturi”, a adăugat Ciolacu.

  • Rareș Bogdan: Trebuie ținuți departe PSD-iștii de banii europeni, de acest „Plan Marshall” negociat de președintele Klaus Iohannis cu UE


    Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a afirmat marți seara, la Realitatea Plus, că peste 12 zile, România intră sub conducerea PNL, respectiv sub un guvern liberal susținut de un parlament majoritar și de președintele României, Klaus Iohannis.  „Peste 12 zile, intrăm în altă eră. Noi vom da premierul, vom guverna cu o majoritate parlamentară. Și vor urma trei ani de zile fară alegeri, trei ani în care vom reuși să implementăm proiecte extrem de clare, pentru că vom avea bani europeni pe care ne putem baza”, a adăugat Rareș Bogdan conform G4 Media.

    Liberalul a afirmat că social-democrații nu trebuie să aibă acces la acești bani: „Trebuie ținuți departe PSD-iștii de banii europeni, de acest „Plan Marshall” negociat de președintele Klaus Iohannis cu Uniunea Europeană”.

  • Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului, candidat PNL Teleorman la Camera Deputaților: 21.274.485 lei sunt fondurile totale asigurate de Guvernul Orban județului Teleorman în perioada aprilie – noiembrie pentru plata indemnizațiilor de șomaj pentru lunile martie – octombrie


    21.274.485 lei sunt fondurile totale asigurate de Guvernul Orban județului Teleorman în perioada aprilie – noiembrie pentru plata indemnizațiilor de șomaj pentru lunile martie – octombrie.La această dată, din ce în ce mai puține firme teleormănene au nevoie de susținere din partea statului pentru plata ajutorului de șomaj. Majoritatea angajaților și-au reluat activitatea, a anunțat secretarul general adjunct al Guvernului și al PNL, Costel Barbu, candidat PNL Teleorman la Camera Deputaților.

    Suntem pe drumul cel bun! Guvernul condus de Ludovic Orban a asigurat plata indemnizației de șomaj tehnic, ajutând angajatorii să facă față suspendării totale sau parțiale a activității pe perioada stării de urgență și apoi pe perioada stării de alertă, dar și angajații să își păstreze locurile de muncă în timpul în care firma nu a avut activitate. #PNL a fost singurul partid care și-a asumat guvernarea într-o perioadă de criză majoră, atât în sănătate, cât și pe plan economic. Guvernul Orban a luat măsurile corecte, cu toate riscurile, și tot ce a contat a fost salvarea sănătății și a locurilor de muncă ale oamenilor, indiferent că aceștia erau antreprenori sau angajați, mai spune Barbu.

    Material difuzat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Teleorman. Cod AEP: 11200025