Categorie: ALEGERI 2020

  • Ciolacu: Liberalii își doresc toată puterea. Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine


    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, acuză că Partidul Naţional Liberal este ”de departe” cea mai ”nereformată” formaţiune politică din România, acuzând că liberalii promovează pe listele de candidaţi ”traseişti” şi că îşi doresc puterea pe toate palierele administraţiei. ”Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine”, a declarat Ciolacu conform news.ro.

    ”Noi am ales calea de a duce, de această dată, cei mai buni specialişti în Parlament, mai ales în domeniul sănătăţii, şi mă uit pe lista PNL-ului, unde au rămas traseiştii. (..) Fără nicio reţinere vă spun că PNL în acest moment este cel mai nereformat partid din România, de departe”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la B1 TV. 

    ”Legislaţia se face în Parlament, nu se face prin Ordonanţe de Urgenţă, pe genunchi şi improvizând” a adăugat liderul social-democrat.

    El a criticat PNL, susţinând că liberalii şi doresc puterea deplină, la orice nivel al administraţiei.

    ”Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine”, a declarat Ciolacu.

    El a precizat că ”noua abordare a PSD” privind recrutarea de specialişti se regăseşte ”în toate judeţele şi în toate domeniile”.

  • „Dacian Cioloș lucrează fără rușine pentru interesele Franței”


    „Oameni noi în politică…” Asta auzim zilnic. În 2016, când domnul Cioloș era premier cu sprijinul PSD și Alina Gorghiu „lider” al liberalilor, Stânga a bătut partidele de Dreapta. Acum, niște băieți neterminați din USR-PLUS încearcă aceeași manevră de succes: reîncălzesc un consommé expirat și speră ca alegătorii români să se năpustească asupra ofertei globaliste, afirmă pe facebook Mihail Neamțu, candidat pentru Parlament din partea PMP.

    CE MAI SUSȚINE MIHAIL NEAMTU:

    Ce ne oferă, azi, domnul Cioloș, în plus, față de 2016? Știm că lucrează fără rușine pentru interesele Franței și pentru președintele Macron și știm că este creația politică a lui Virgil Ardelean, zis “Vulpea“, unul dintre foștii șefi ai direcției de informații a ministerului de Interne.

    Ce a făcut domnul Cioloș pentru România, de când câștigă 7.000 de euro pe lună, ca europarlamentar? Niște poze și cam atât.

    Desigur, domnul Cioloș are încă nucleul său dur de fanatici, dar și acesta se topește ca zăpada în aprilie. Dacă USR dorește să defileze cu el pe post de premier, eu zic să nu-i deranjăm.

  • PSD: De ce ascunde PNL bugetul – Flux24.ro


    Social-democraţii susţin că PNL nu prezintă bugetul pe anul 2021 înainte de alegeri pentru ca românii să nu vadă „ce-i aşteaptă” dacă liberalii rămân la guvernare.

    „Conform economiştilor uneia dintre cele mai mari bănci din România, pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul ar merge mai degrabă pe majorarea TVA, pentru că măsura s-ar putea aplica rapid şi ar avea un efect imediat, întrucât TVA e cel mai uşor de colectat (…). Majorarea TVA s-ar vedea însă în proiectul de buget. De aceea PNL nu respectă Legea nr. 500/2002 şi nu prezintă bugetul pe anul următor înainte de alegeri! Pentru ca românii să nu vadă ce îi aşteaptă dacă PNL rămâne la guvernare”, au scris reprezentaţii PSD, sâmbătă, pe pagina de Facebook a partidului.

    PSD precizează că potrivit legii, cel mai târziu la 15 octombrie Legea bugetului de stat pe anul viitor trebuie supusa dezbaterii şi adoptării Parlamentului.

  • PSD: De ce ascunde PNL bugetul pe anul 2021? Cîțu: De ce pun proştii întrebări când oricum nu înţeleg răspunsurile?


    Reprezentanţii PSD au transmis că guvernul Orban ascunde bugetul pentru anul 2021 pentru că Exectivul PNL urmează să redeschidă discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi apoi să majoreze TVA, să taie salarii şi să efectueze concedieri pentru a acoperi găurile din buget cauzate de măsurile haotice pe care le-a luat anul acesta, transmite news.ro.

    Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a reacţionat, vineri, cu un mesaj pe Facebook, după ce PSD a întrebat ”de ce ascunde PNL bugetul pe anul 2021”. ”De ce pun proştii întrebări când oricum nu înţeleg răspunsurile?”, a scris Cîţu.

    „De ce ascunde PNL bugetul pe anul 2021? Pentru că urmează redeschiderea discuţiilor cu FMI, iar Guvernul Orban urmează să majoreze TVA, să taie – aşa cum au mai făcut! – salarii şi să concedieze masiv pentru a acoperi găurile din buget produse prin măsurile haotice din acest an”, arată o postare făcută vineri pe pagina de Facebook a PSD. Sursa citată precizează că dacă ar prezenta public bugetul pentru anul viitor, atunci s-ar vedea măsurile de austeritate pe care Cabinetul Orban urmează să le ia. „Dacă l-ar prezenta public, bugetul ar demasca toate măsurile de austeritate pregătite pentru anul următor. Însă PNL nu îşi permite aflarea adevărului înainte de alegeri!”, a conchis sursa menţionată.  

  • Ben Oni Ardelean după articolul fostului premier PSD în Jerusalem Post: Viorica Vasilica Dancilă își dezvăluie dramatic rusofilia, dându-și masca comunistoidă jos și declarând dragoste Rusiei


    Viorica Vasilica Dancilă își dezvăluie dramatic rusofilia, dându-și masca comunistoidă jos și declarând dragoste Rusiei. Doamna Vasilica dezvăluie încă o dată, dacă mai era cazul, limitele sale și faptul că nu a înțeles nimic din poziția de premier ocupată vremelnic. Este inadmisibilă această poziție unui fost Președinte PSD, ex-premier al României, prin care este dispus să sacrifice toate eforturile diplomatice ale țării noastre ca pilon de securitate în regiunea Mării Negre. Cunoaștem poziția doamnei Dăncilă în privința Rusiei încă din anul 2015, când era europarlamentar și vota pentru amendamente anti-europene. În aceeași logică, am asistat la un sabotaj constant petrecut în ultimii ani, când conducea PSD-ul, coordonându-i pe colegii săi parlamentari din Comisiile de Apărare, respectiv Politică Externă din Parlament, să boicoteze ședințele prin neprezentare sau blocând efectiv orice proiect privind înzestrarea armatei sau încurajarea dezvoltării oricărui tip de parteneriat cu SUA, afirmă pe facebook deputatul PNL Ben Oni Ardelean după articolul semnat de Viorica Dăncilă în Jerusalem Post.

    CE MAI SUSȚINE BEN ONI ARDELEAN:

    Abuzând de poziția de fost Premier al României aceste declarații au un efect amenințător care creează mari tensiuni în relațiile geopolitice, periclitând relațiile României cu SUA și UE. După anexarea Peninsulei Crimeea avem graniță cu Rusia, iar țara noastră se află într-o situație foarte delicată din punct de vedere al securității. Făcând un exercițiu de imaginație, dacă puterea ar reveni în mâinile PSD, toate eforturile noastre din ultimul an de guvernare pentru repoziționarea României pe harta transatlantică ar fi aruncate în aer în secunda doi. În calitate de Vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă din Parlamentul Romaniei și Vicepreședinte al Partidului Național Liberal, am fost consecvent în a încuraja întotdeauna cooperarea cu partenerii noștri din UE și NATO, de aceea realizările miniștrilor PNL după ultima vizită în SUA nu pot fi umbrite de această declarație iresponsabilă a doamnei Vasilica Dancilă. Parteneriatul Strategic cu SUA este extrem de important și ne oferă susținerea pentru asigurarea securităţii în regiune, fără de care nu putem discuta de dezvoltarea relațiilor economice în România și de orice proiect privind siguranța cetățeanului. Așadar, sper ca rusofilii, gen Dancilă, să se abțină de la declarații și demersuri iresponsabile ce vor periclita relațiile, imaginea și demersurile clădite cu atâta sacrificiu!

  • Cazanciuc susține că Iohannis are un plan în 3 pași pentru organizarea alegerilor în 6 decembrie


    Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis, prin retrimiterea la Parlament a legii prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate, a transmis un mesaj foarte clar – alegerile vor avea loc în vârf de pandemie şi nu îl interesează sănătatea, educaţia, economia, ci toată puterea.

    „Astăzi, preşedintele Iohannis a transmis un mesaj foarte clar – alegerile vor avea loc în vârf de pandemie, pe 6 decembrie. Nu îl interesează sănătatea, educaţia, economia, ci toată puterea. De la început, acesta a fost singurul lor obiectiv – să aibă toată puterea. Au eşuat în domeniul sănătăţii, au adâncit pandemia, au eşuat în domeniul economic, au îngropat România în datorii, au umplut buzunarele firmelor peneliste şi au lăsat pe drumuri sute de mii de salariaţi. Au compromis grav agricultura, au pus în pericol siguranţa alimentară a ţării, iar preţurile pur şi simplu au luat-o razna. Au aruncat vina pe toată lumea, pe vârstnici, pe copii, pe părinţi, pe antreprenorii din HORECA, mai puţin pe politrucii lor. Nu au luat nicio măsură coerentă. Au minţit, au dezinformat, au manipulat cifrele pandemiei după propriile interese. (…) Astăzi s-a produs ultimul pas din lanţul preşedintelui Iohannis şi al PNL – preşedintele a retrimis la Parlament legea prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate”, a spus Cazanciuc într-un mesaj video publicat pe Facebook.

    El a adăugat că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis au un plan în trei paşi, pe care „l-au pus în mişcare imediat după alegerile locale”.

    „Pasul unu a fost descurajarea participării la vot a categoriilor care nu-i votează. Au decis să facă alegeri în vârf de pandemie pentru a-i speria şi a-i ţine acasă. Pasul doi a fost manipularea datelor privind evoluţia pandemiei, toate raportările din ultima perioadă ne-au arătat că Guvernul prezintă datele care avantajează PNL. Nu există criterii clare, ci doar criterii care sunt schimbate după interesele politice ale PNL. Pasul trei – blocarea cu orice preţ a Parlamentului de a schimba data alegerilor. Au folosit toate tertipurile legislative pentru a amâna intrarea în vigoare a legii care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor dacă pandemia devine extrem de gravă. Astăzi au aşezat ultima piesă din acest puzzle. Preşedintele a retrimis la reexaminare legea, tergiversând intrarea ei în vigoare. Calculul lor este profund greşit”, a menţionat acesta. 

  • Prioritățile noului șef al CJ Hunedoara: În primul rând Sănătatea. PSD ARE MAJORITATEA ÎN CONSILIUL JUDEȚEAN


    Play

    Noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a depus vineri jurământul de învestire în funcţie, el afirmând că, începând de săptămâna viitoare, vor avea loc analize punctuale ale problemelor din administraţia judeţeană, între priorităţi înscriindu-se sistemul de sănătate şi atragerea de fonduri europene pentru investiţiile publice.

    „Nu este o misiune uşoară (preşedinţia CJ Hunedoara – n.red.), dar împreună cu echipa formată din consilierii judeţeni avem convingerea că vom face tot ce este posibil pentru ca, după patru ani, să se vadă că s-a schimbat ceva în bine în judeţul Hunedoara. (…) De luni, împreună cu colegii de la CJ Hunedoara vom analiza fiecare situaţie în parte. Prima discuţie va avea ca temă problema sănătăţii, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, este o problemă deosebită atât în judeţul Hunedoara, cât şi în ţară. Vrem ca această activitate, sănătatea, să nu fie lăsată, niciodată, pe ultimul loc”, a declarat Laurenţiu Nistor.

    Alături de preşedintele CJ Hunedoara, în cadrul ceremoniei de învestitură au depus jurământul şi 24 dintre cei 28 de consilieri ale căror mandate au fost validate. Celelalte mandate, până la 32, vor fi validate într-o şedinţă ulterioară şi tot atunci vor fi aleşi viitorii vicepreşedinţi ai instituţiei.

    Laurenţiu Nistor a afirmat că nu au fost stabilite propunerile pentru cei doi vicepreşedinţi ai CJ Hunedoara, decizia urmând să fie luată după o discuţie cu cei 17 consilierii judeţeni ai PSD şi cu primarii partidului, ţinând cont de faptul că social-democraţii sunt majoritari în structura noului CJ Hunedoara.

    În noua structură a CJ Hunedoara, PSD are 18 mandate – 17 consilieri judeţeni şi preşedintele instituţiei ales uninominal, PNL va fi reprezentat de şase consilieri judeţeni, Pro România a obţinut patru mandate, USR şi PMP, câte două mandate, iar UDMR, un mandat.

    Laurenţiu Nistor are 69 de ani, este preşedintele organizaţiei judeţene PSD Hunedoara şi deputat.

  • PSD VRANCEA LISTĂ FINALĂ: Nicușor Halici primul loc la Camera Deputaților, Angel Tîlvăr la Senat, Marian Oprișan la CJ


    Nicuşor Halici deschide lista pentru alegerile parlamentare la Camera Deputaţilor pentru PSD Vrancea şi Angel Tîlvăr, pe cea de la Senat, în timp ce Marian Oprişan va rămâne în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

    „Lista de la Vrancea este deschisă de Nicuşor Halici la Camera Deputaţilor şi de Angel Tîlvăr la Senat. Cei doi sunt cap de listă la Cameră şi la Senat. Domnul Oprişan doreşte să rămână la Consiliul Judeţean în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean”, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

  • Ciolacu: Mă aşteptam ca președintele să facă un apel către toate forţele politice să aibă o discuţie în ceea ce priveşte criza sanitară


    Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis rămâne „în agendă politică a unui singur partid” – PNL.

    „Am urmărit discursul preşedintelui Iohannis. Se continuă în acelaşi ritm, la începutul discursului preşedintele încearcă să fie preşedintele României şi pe urmă devine preşedintele PNL, cu toate că astăzi am avut iarăşi un număr record de infectări de coronavirus. Îmi pare rău că domnul preşedinte rămâne în acest regim politic şi într-o agendă politică a unui singur partid, PNL. În continuare eu sunt un om de bună-credinţă şi sper ca până la urmă preşedintele României să îmbrace haina constituţională de preşedinte. Şi, nu în ultimul rând, mă aşteptam să facă un apel către toate forţele politice să aibă o discuţie în ceea ce priveşte criza sanitară cu care se confruntă în acest moment România. Noi, PSD, am hotărât să trimitem cei mai buni specialişti din domeniul medicinei în acest moment din România în Parlament pentru a duce această luptă şi legislativ, o luptă care va fi de durată. Dacă anumite probleme economice le putem îndrepta, cum ar fi împrumuturile guvernului Orban şi ale domnului Cîţu, pe care le vom plăti cu toţii în următorii 10 ani, fără să ştim unde au fost folosiţi aceşti bani, sănătatea românilor nu poate fi înapoiată de absolut nimeni”, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

  • Directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj candidează pentru PSD


    Potrivit informațiilor apărute în presa locală, PSD Cluj l-a cooptat pe medicul Patriciu Achimaș-Cadariu să deschidă lista candidaților pentru Camera Deputaților. Sociologul Vasile Dâncu – recent ales președinte al Consiliului Național al PSD – va deschide lista pentru Senat.

    În ședința internă a PSD Cluj, de marți seara, s-au validat listele de candidați pentru alegerile parlamentare programate în 6 decembrie, scrie Actual de Cluj.

    Primul loc pe lista candidaților la Senat îl ocupă sociologul Vasile Dâncu. Supriza o constituie medicul Patriciu Achimaș-Cadariu, care a acceptat să deschidă lista candidaților PSD Cluj pentru Camera Deputaților, relatează publicația, citând servuscluj.ro.

    Achimaș este directorul medical al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, din Cluj.