Autor: Redactia Mures

  • UDMR joacă murdar la Târgu Mureș cu un politișt local

    Municipiul Tîrgu Mureș atinge din nou un record nedorit – 13 candidați la funcția de primar. Cu toate că s-au plâns mereu de discriminare și de naționalismul românilor, liderii UDMR își freacă acum bucuroși palmele simțind că după 20 de ani, au acum o oportunitate nemaiîntâlnită de a recuceri Primăria și de a transforma municipiul Tîrgu Mureș în ”poarta de intrare în Ținutul Secuiesc” așa cum s-a exprimat candidatul sprijinit de UDMR la Primăria Tîrgu Mureș.

    Așadar, la Biroul Electoral Municipal sunt înregistrate candidaturile a 12 cetățeni de etnie română și candidatura unui cetățen de etnie maghiară – Soos Zoltan. Teoretic, situația este de vis pentru UDMR care și-a construit întreaga campanie doar pe fidelizarea și radicalizarea electoratului maghiar. Ba mai mult, s-au găsit date conform cărora Portik Vilmos – șeful de campanie al candidatului Soos Zoltan – sprijinit de UDMR pentru funcția de Primar la Tîrgu Mureș, alături de Mark Christian Hermann, aliatul politic al respectivului candidat, au pus la cale un plan murdar în care au strâns semnături de susținere de la susținătorii lui Soos pentru a ajuta …. un candidat român (!) să își depună candidatura. Singura calitatea care l-a făcut ”iubit” pe obscurul candidat român este NUMELE! El se numește Florin Florea, un nume ce poate crea confuzie pentru că se aseamănă foarte mult cu numele actualului primar Dorin Florea, cel care candidează la funcția de Președinte al Consiliului Județean.

    Calculele ”strategilor” UDMR au fost în sensul în care pe buletinul de vot să apară și numele lui Florin Florea – un obscur fost polițist local, alături de numele lui Dorin Florea actualul primar ce candidează la Consiliul Județean, sau alături de numele candidaților la Primărie, pentru că Florin Florea și-a depus în mod ilegal (!) candidatura și la Primărie și la Consiliul Județean.

    Astfel, intenția era ca mai din grabă, mai din ne-băgare de seamă, să se ”rupă” câteva voturi din voturile electoratului românesc. Vineri, 21 august 2020, Curtea de Apel Tîrgu Mureș a hotărât că Florin Florea poate candida doar pentru o singură funcție și a decis că se păstrează candidatura la Primăria Tîrgu Mureș (fiind prima depusă) respingându-se candidatura la Consiliul Județean. Și uite așa, un obscur fost polițist local a devenit ”marionetă” pentru ”strategii” UDMR care personal s-au strofocat să îi strângă semnăturile de susținere necesare candidaturii, doar pentru a tulbura apele și învrăjbirea electoratului. Trist este că din nou se dovedește că UDMR nu poate juca cinstit și recurge la artificii machiavelice pe principiul ”scopul scuză mijloacele”. Divide et impera ! la Tîrgu Mureș.

  • Claudiu Maior – Susțin Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România !

    Susțin Azomureș să își continue activitatea! Am participat, zilele trecute, cu mare interes la întâlnirea la care am fost invitat de către CEO-ul Azomureș, domnul Harri Kiiski , în cadrul căreia am discutat despre situațiile ce privesc deopotrivă renumita companie, dar și municipalitatea și, implicit, cetățenii acestui oraș. Cunoscând îndeaproape parcursul societății, încă de la începutul acestei vizite mi-am manifestat susținerea și deschiderea totală în vederea identificării soluțiilor optime, atât pentru companie, cât și pentru sănătatea și bunăstarea orășenilor. De asemenea, țin să precizez faptul că, Primăria, împreună cu Azomureș au câștigat un proiect în valoare de 24 mil. euro – proiectul Reabilitarea Sitului poluat istoric Iaz Batal, unde, un teren cu suprafața de 30 ha a trecut în proprietatea municipiului, Azomureș oferindu-l cu titlu de donație. Situl de pe platforma Azomureș din Târgu Mureș va fi curațat de substanțe de contaminare până la sfârșitul acestui an, pentru a elimina impactul negativ asupra mediului, transformându-l în zonă verde, ecologică. Țin să menționez că este de datoria municipalității să se implice mereu în tot ce ține de administrarea acestui oraș, mai ales că este vorba despre cel mai mare contributor la bugetul local al municipiului Târgu Mureș și de siguranța locurilor de muncă a mii de cetățeni.

  • Tîrgu Mureș – Tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru rechizite și haine

    Sprijin pentru școlarii municipiului Tîrgu Mureș – Tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru rechizite și haine destinate elevilor din familii defavorizate.

    – Reclama –

    Copiii din familii defavorizate, din învățământul de stat preșcolar, primar sau gimnazial din Tîrgu Mureș, fără sprijin material, cu venituri sociale minime acordate familiei acestora, vor beneficia în anul școlar 2020-2021 de un tichet în valoare de 500 de lei pe an ca „sprijin educațional”, pentru a cumpăra rechizite și haine. Astfel, începând cu data de 20 august 2020, Primăria Municipiului Tîrgu Mureș prin Direcția de Asistență Socială demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea acestor tichete sociale pe suport electronic în conformitate cu OUG 133/2020.

    Consilierul personal al primarului, Claudiu Sergiu Maior, candidatul Pro România la funcția de primar al municipiului Tîrgu Mureș a declarat ”Este o inițiativă a noastră menită să integreze copii din comunitățile defavorizate. Am reușit să scădem abandonul școlar și să dăm o mână de ajutor familiilor ce trec prin greutăți financiare” Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt:

    – Să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Târgu Mureș;

    – Venitul lunar net/membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei;

    – Să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță/școală.

    De asemenea, actele necesare solicitărilor, precum și alte informații se regăsesc pe site-ul municipiului www.tirgumures.ro