Autor: Flux 24

  • Grupul Schwarz legat de vicepremierul Oana Gheorghiu, proprietarul Lidl, Kaufland şi, mai nou, La Cocoş, a avut venituri cât aproape jumătate din PIB

    Grupul Schwarz, proprietarul Lidl, Kaufland şi, mai nou, La Cocoş, a închis anul trecut cu venituri de 185,6 mld. euro, cât aproape jumătate din PIB-ul României, după un avans de 5,8%. Gigantul a pus creşterea pe seama diviziei de retail, scrie publicaţia ESM – European Supermarket Magazine. Nemţii au şi o divizie de IT, dar şi producţie proprie, scrie ZF.

    „În ciuda crizelor economice şi geopolitice, companiile din Grupul Schwarz au înregistrat din nou o creştere semnificativă în anul fiscal 2025. Această performanţă puternică se datorează celor peste 600.000 de angajaţi dedicaţi. Am muncit din greu pentru a ne consolida poziţia de numărul unu în Europa şi continuăm să promovăm strategia noastră de succes pe termen lung privind ecosistemul”, a spus Gerd Chrzanowski, general partner al Grupului Schwarz.

    Cea mai mare contribuţie la total o are Lidl, care e şi liderul comerţului românesc. Discounterul a obţinut afaceri de 140,2 mld. euro, plus 6,1%, avans susţinut de expansiune şi de creşterea numărului de clienţi în ţara-mamă, dar şi în Europa.

    În România, grupul german Schwarz, cel mai mare actor din retailul european, s-a apropiat de pragul de 10 mld. euro (50 mld. lei) afaceri î în 2025, controlând astfel circa un sfert din comerţul alimentar local, potrivit calculelor ZF. Nemţii sunt, de departe, cel mai mare jucător din comerţul românesc, ei controlând astăzi trei afaceri diferite. Într-un 2025 marcat de majorări de taxe şi impozite, de alegeri prezidenţiale în România şi de provocări geopolitice globale, afacerile Lidl au crescut cu 10% pe plan local, cele ale Kaufland cu 7%, iar La Cocoş a anunţat un plus de 28%.

  • Angajaților tuturor ministerelor franceze, inclusiv miniștri, trebuie să se supună unor teste anti drog

    Într-o circulară din 16 iunie, prim-ministrul francez Sébastien Lecornu a ordonat angajaților tuturor ministerelor franceze, inclusiv miniștrilor, să se supună unor teste antidrog „surpriză și obligatorii”, potrivit Politico și Le Monde.

    Potrivit Le Monde, miniștrii sunt instruiți să organizeze teste de salivă pentru personalul lor, pentru înalții funcționari numiți de Consiliul de Miniștri și pentru angajații autorizați de guvern.

    De asemenea, aceștia sunt instruiți să întocmească liste cu angajații guvernamentali pentru posibile teste regulate, să prezinte prim-ministrului un plan de testare și apoi să raporteze lunar cu privire la implementarea acestuia.

  • CTP l-a găsit pe omul Rusiei la Cotroceni

    În sfîrșit, a venit și acuzația care plutea de ceva vreme în aer și în mințile tefeliștilor, cei profund dezamăgiți de Nicușor Dan. Doar că nu îndrăzneau. Astă seară, cineva și-a găsit curajul să o spună. Cineva care să fixeze dușmanul acolo unde îi e locul. Cineva care să vadă ce mai nimeni nu a văzut în alegeri. Anume că Nicușor Dan e, de fapt, Călin Georgescu în altă formă, un avatar creat, desigur, ca și acesta, de către Rusia și tenebroasele ei laboratoare din România. Și pentru că toți aceștia trebuiau să poarte un nume, s-a numit Cristian Tudor Popescu. Soluția? Probabil, CCR ar trebui să anuleze și prezidențialele de anul trecut, nu-i așa?, scrie Inpolitics.

    ”Al cui ales e N. Dan? 
    N-am luat de bună niciodată vreo teorie a conspirației. După ce am predat ani de zile propagandă și manipulare, ar fi și culmea. Știu foarte bine că orice story de prostit oamenii nu rezistă la o analiză rațională. 
    Și totuși, tocmai rațiunea îmi impune acum o ipoteză care arată a conspiraționism, dar este singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început: de ce a intrat primarul general abia ales N. Dan, într-o noapte, în bătălia electorală pentru președinție?

    Asta s-a întâmplat imediat după ce alegerile tur 2 au fost anulate de CCR, astfel fiind blocat accesul la Cotroceni al lui C. Georgescu. 

    N. DAN A FOST SOLUȚIA DE ÎNLOCUIRE RAPIDĂ A LUI GEORGESCU DE CĂTRE CEI CARE L-AU LANSAT RACHETĂ PE GEORGESCU. 

    Gândiți-vă la toate faptele și vorbele lui N. Dan care de un an ne contrariază pe cei care l-am votat. La folosirea justiției Savonea, plus procurorii-șefi numiți de N. Dan, pentru a rupe picioarele „dușmanilor poporului” până duminică. 
    Dar până și plasmodia care l-a emanat cred că e nemulțumită de cum îi îndeplinește N. Dan ordinele… ” a scris CTP pe Facebook.

  • Premierul danez: UE își pierde competivitatea in fața Chinei și Americii

    Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu provocări serioase la adresa competitivității sale din cauza presiunii tot mai mari din partea Chinei, a incertitudinii în relațiile comerciale cu Statele Unite ale Americii și a întârzierii în cursa tehnologică, a declarat astăzi prim-ministrul danez Mette Frederiksen, înainte de reuniunea Consiliului European, subliniind că Europa are nevoie de investiții mai mari în apărare, tehnologie și energie pentru a-și păstra puterea economică.

    Prim-ministrul danez, conform Euronews, a evaluat că UE se află într-o situație mult diferită în prezent, avertizând că blocul comunitar își pierde treptat avantajul competitiv față de China și Statele Unite ale Americii.

    „Din păcate, există incertitudine în domeniul comerțului mondial, inclusiv cea provenită din partea americană. Chinezii fac tot posibilul să submineze companiile noastre. De asemenea, ne-am pierdut o parte din competitivitatea tehnologică”, a declarat Frederiksen.

  • DEFINITIV: Fritz s-a aflat in conflict de interese

    Judecătorii ÎCCJ au decis că primarul Timișoarei si liderul USR Dominic Fritz este în conflict de interese. Asta după ce a semnat un PUZ pentru un arhitect care îi finanțase campania electorală și care e și membru USR.

    Dosarul își are originea într-o investigație privind un posibil conflict de interese produs în primul mandat al lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara. ANI a reținut că edilul a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal care viza o societate în cadrul căreia era asociat arhitectul Răzvan Negrișanu, persoană de la care Fritz contractase anterior un împrumut folosit pentru finanțarea campaniei electorale din 2020.

    Totodată, în baza Legii nr. 176/2010, Dominic Fritz devine incompatibil cu exercitarea unei funcții sau demnități publice pentru o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, ceea ce îi poate bloca posibilitatea de a candida la viitoarele alegeri locale sau parlamentare pe durata acestei interdicții.

    Urmează ca Prefectul de Timiș să dea o decizie de aplicare a acestei sentințe, dar e neclar la acest moment dacă aceasta va consta într-o sancțiune pecuniară sau în pierderea mandatului de primar al lui Dominic Fritz, pentru că legislația specifică este contradictorie.

    Validarea definitivă a raportului ANI poate duce la încetarea de drept a mandatului curent de primar al Timișoarei. 
    Dominic Fritz riscă să primească o interdicție de 3 ani pentru ocuparea de funcții publice.

    CE A SCRIS PE FACEBOOK FOSTUL SEF AL ANI, HORIA GEORGESCU, DESPRE EFECTELE DECIZIEI:

    Am primit astăzi , mai multe solicitări de a explica , decizia care va fi pronunțată de ICCJ , în cazul lui Dominic Fritz. Din punct de vedere al analizei personale , am declarat de-a lungul timpului , că este un caz de conflict de interese clasic , care nu suportă altă interpretare juridică.

    Ce riscă Dominic Fritz dacă ÎCCJ confirmă definitiv conflictul de interese constatat de ANI?

    Dacă ÎCCJ respinge recursul și menține raportul ANI, constatarea devine definitivă. Este vorba despre conflict de interese administrativ, nu despre incompatibilitate.

    Consecințele posibile sunt:

    1. Interdicția de 3 ani de a ocupa orice funcție publică eligibilă — primar, consilier local sau județean, președinte de consiliu județean, deputat, senator etc. Curtea Constituțională a stabilit că expresia „aceeași funcție” din Legea nr. 176/2010 trebuie înțeleasă ca referindu-se la toate funcțiile eligibile prevăzute de lege, nu numai la funcția de primar.

    2. Diminuarea indemnizației cu 10% pentru maximum 6 luni. Aceasta este sancțiunea disciplinară prevăzută expres de art. 228 alin. (5) din Codul administrativ pentru încălcarea regimului conflictului de interese de către un ales local. Raportul definitiv se comunică prefectului, iar sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în cel mult 6 luni.

    3. Posibila încetare a mandatului actual de primar. Acesta este o situație care este neclară legislativ ,dar poate fi clarificată în motivarea deciziei ICCJ.

    Își pierde sau nu mandatul?

    Există două interpretări.

    Interpretarea prevăzută de Codul administrativ:

    Art. 160 alin. (1) lit. b) prevede încetarea mandatului primarului pentru o stare de incompatibilitate, fără să enumere conflictul de interese. Pentru conflictul de interese, art. 228 alin. (5) stabilește distinct sancțiunea diminuării indemnizației cu 10%. Pe această interpretare, confirmarea raportului ANI nu ar duce la pierderea mandatului, ci la sancțiunea financiară și la interdicția electorală de 3 ani, care ar începe după încetarea mandatului.

    Cu titlul de exemplu , această interpretare a fost aplicată recent și în practică: în decembrie 2025, Prefectura Caraș-Severin a sancționat un primar cu diminuarea indemnizației după confirmarea definitivă a unui conflict de interese administrativ, fără a constata încetarea mandatului.

    Interpretarea adoptată la fond de Curtea de Apel Timișoara în dosar:

    În considerentele unei alte decizii dată de ÎCCJ nr. 74/2020 , care poate fi. calificată jurisprudență, apare afirmația că, pentru aleșii locali cu un raport definitiv de incompatibilitate sau conflict de interese, mandatul încetează de drept, situația fiind constatată prin ordin al prefectului. Curtea de Apel Timișoara a preluat această interpretare chiar în dosarul lui Dominic Fritz și a indicat expres drept consecințe „încetarea mandatului” și interdicția de 3 ani.

    Prin urmare, în cazul concret Fritz, riscul pierderii mandatului este ridicat, mai ales dacă motivarea ÎCCJ confirmă explicit și această interpretare, nu doar legalitatea raportului ANI.

    Dacă prefectul emite ordinul de încetare, acesta poate fi contestat în contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța trebuie să soluționeze cauza în 30 de zile, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.

    Alte efecte

    Actul administrativ legat direct de conflictul de interese poate fi declarat lovit de nulitate absolută. Aceasta nu înseamnă însă că, prin simpla decizie ÎCCJ, întregul PUZ sau toate actele urbanistice sunt automat desființate; este necesară aplicarea procedurii judiciare privind nulitatea, iar instanța poate dispune și revenirea la situația anterioară.

    Hotărârea administrativă nu produce automat condamnare penală, amendă penală sau închisoare. Răspunderea penală ar necesita o cauză penală separată și dovedirea tuturor elementelor unei infracțiuni. De asemenea, interdicția din Legea nr. 176/2010 nu înlătură automat o funcție internă de partid.

    Dacă ÎCCJ confirmă raportul, interdicția electorală de 3 ani este clară și fără echivoc. Sancțiunea de 10% este expres prevăzută de Codul administrativ. Pierderea mandatului actual este foarte posibilă în această speță, având în vedere motivarea Curții de Apel, dar

  • Grecia, campioană la reducerea datoriei

    Grecia va continua în următorii ani să fie campioană în zona euro la reducerea datoriei, conform agenției de evaluare financiară Scope Ratings, care estimează că până în 2031 nivelul datoriei sale publice va fi mai scăzut decât cel al Italiei, Franței și Belgiei, și aproape de cel al Finlandei, informează publicația elenă Kathimerini.

  • Denise Rifai in dosarul Ciucu

    Jurnalista și vedeta de televiziune Denise Rifai este suspectă în dosarul complex al DNA privind jocurile de noroc, în care a fost pus pub control judiciar și primarul Ciprian Ciucu, arată surse judiciare, transmite Mediafax.

    Denise Rifai a fost audiată zilele trecute de procurorii Secției a DNA a DNA și are calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită, arată sursele.

    În același dosar, Odeta Nestor, fostul președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), o apropiată a primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, de când acesta era primar al Sectorului 6, a fost pusă sub acuzare.

    Acuzațiile la adresa actualului Primar General ar fi venit în urma unui denunț făcut de jurnalista Denise Rifai. Vedeta de televiziune ar fi depus, de altfel, și o amplă mărturie împotriva lui Ciprian Ciucu.Faptele de corupție ar avea legătură și cu certificate de urbanism și autorizări de construire, potrivit Gândul.

  • Veştea îşi anunţă candidatura la şefia PNL şi cere mutarea Congresului PNL pe 28 iunie

    Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, îşi anunţă candidatura la şefia PNL şi cere mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenţionează să prezinte o moţiune concentrată pe responsabilitatea faţă de România, în cadrul unui parteneriat politic onest cu preşedintele României.

  • Băsescu despre drona ucraineană din portul Constanța: O rușine, trebuia să îi bușim pe ucrainieni. Vom avea probleme cu ei după încheierea războiului

    Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că autorităţile române ar fi trebuit să facă ”un protest diplomatic de cea mai puternică categorie” după ce o dronă ucraineană a explodat în Portul Constanţa, el arătându-se convins că aceasta a fost dirijată.

    „Dacă celelalte au fost cum au fost, povestea cu drona a fost catastrofală. (…) Eu am intrat pe lângă acest doc de sute de ori şi am operat nava în acele dane când eram comandant de navă. Acolo nu se poate intra decât dirijat, deci acea dronă a fost dirijată. Norocul fantastic a fost că (…) la dana 78, unde este firma de depoluare, se află şi sistemele de protecţie, dacă un petrolier, în timp ce operează, are un accident, şalupele trag imediat şi izolează să nu ajungă ţiţei în tot portul sau petrolul sau ceva. Norocul a fost că acea dronă s-a lovit de acest sistem de protecţie şi s-a rupt elicea. Ea n-a mai putut înainta, s-a oprit acolo prova, partea din faţă. Ea s-a oprit într-o parte a sistemului de protecţie. Ne putem imagina cu uşurinţă ce s-ar fi întâmplat dacă n-aveam norocul accidentului”, a explicat Traian Băsescu, la TVR Info, miercuri seară.

    El a criticat lipsa de reacţie fermă a autorităţilor române, considerând că oficialii ucraineni nu au nicio justificare pentru ceea ce s-a întâmplat.

    „Dar faptul că n-am reacţionat să-i buşim pe ucraineni e o ruşine. Este o ruşine. Nu au nicio justificare. Pot să fie şi în mama războiului. Acea dronă putea să arunce în aer şi rezervoarele de petrol înainte, dacă îşi vedea drumul. Întrebarea mea este cine a dirijat-o. Pentru că a fost dirijată şi povestea că au preluat-o ruşii nu ţine. În primul rând trebuia un protest diplomatic de cea mai puternică categorie”, a adăugat Traian Băsescu.

    El consideră că autorităţile române nu au protestat pe cale diplomatică „din lipsă de profesionalism” şi a afirmat că acest protest diplomatic trebuie făcut, pentru ca în documente să rămână consemnat riscul în care România s-a aflat.

    „Povestea că o să le cerem explicaţii nu ţine. Mâine o să reuşească să o bage în portul Constanţa. Iar ucrainenii trebuie să-i ajutăm, sunt vecinii noştri, sunt scut pentru noi, dar trebuie să ştim că, după ce se termină războiul, vom avea o problemă cu ei”, a susţinut Traian Băsescu.

  • România nu mai există pe piața cinematografiei mondiale, Catherine Zeta

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a găzduit-o astăzi pe actrița de la Hollywood Catherine Zeta-Jones, aflată în vizită la Belgrad, exprimându-și cu această ocazie satisfacția că, așa cum a declarat, Serbia și capitala devin din ce în ce mai ușor de recunoscut pe harta industriei cinematografice mondiale.

    „Am avut marea plăcere de a o găzdui pe una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, Catherine Zeta-Jones, o actriță care a preluat o parte din faimă de la celebrul Zoro”, a scris Vučić pe Instagram despre buducnostsrbijeav.

    El a subliniat că vizitele vedetelor mondiale din industria cinematografică în Serbia confirmă faptul că Serbia oferă locații de top, oameni talentați și o ospitalitate care vor rămâne în amintire mult timp.