Statele Unite ‘nu vor tolera’ amenzile grele impuse de Comisia Europeană companiilor americane Apple și Meta, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a calificat aceste amenzi drept ‘o nouă formă de extorcare economică’, transmite AFP.
– Reclama –
‘Reglementările extrateritoriale care țintesc în mod precis și subminează companiile americane, sufocă inovația și permit cenzura vor fi recunoscute (de către SUA) ca bariere comerciale și o amenințare directă la adresa unei societăți civile libere’, a declarat într-un comunicat Brian Hughes, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe.
– Advertisement –
Comisia Europeană a anunțat miercuri sancțiuni financiare împotriva Apple și Meta (Facebook, Instagram) pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Bruxelles-ul a recurs la astfel de măsuri în pofida riscului de a agrava tensiunile cu președintele american Donald Trump asupra taxelor vamale.
– Advertisement –