Partidul Naţional Liberal anunţă că Poliţia Română, sprijinită de parteneri non-guvernamentali, a lansat campania „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, pentru a încuraja elevii să nu rămână pasivi în faţa agresiunilor, astfel că orice act de violenţă sau trafic de droguri poate fi semnalat la numărul de telefon 119.
– Reclama –
”Fiecare copil merită să fie în siguranţă! O prioritate constantă pentru PNL este ca, pe 9 septembrie, atunci când elevii revin în şcoli, să asigurăm un mediu sigur şi sănătos”, precizează liberalii.
– Advertisement –
”Poliţia Română, sprijinită de parteneri non-guvernamentali, a lansat campania „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, pentru a încuraja elevii să nu rămână pasivi în faţa agresiunilor. Orice act de violenţă sau trafic de droguri poate fi semnalat la numărul de telefon 119”, arată PNL într-o postare pe Facebook.
”În cadrul discuţiilor, am accentuat necesitatea unui parteneriat strâns între MAI, copii, părinţi şi ONG-uri. Numai prin colaborare şi eforturi comune putem obţine rezultate concrete în protejarea celor mai vulnerabili dintre noi. Protejarea copiilor este o responsabilitate pe care o avem cu toţii, iar acest efort comun va continua până când ne vom asigura că toţi copiii noştri cresc într-un mediu sigur şi sănătos.”, a transmis Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.
– Advertisement –