Șeful Statului Major american: Trupele ucrainene mai au, probabil, între 30 şi 45 de zile la dispoziție

Written by

in

Trupele ucrainene mai au, probabil, între 30 şi 45 de zile la dispoziţie înainte ca vremea să le complice operaţiunile de luptă pentru contraofensivă, a declarat şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley, transmite agenţia dpa conform Agerpres. 

– Reclama –

Aceasta este „încă o perioadă rezonabilă de timp”, a declarat Milley, pentru BBC, într-un interviu publicat duminică.

– Advertisement –

Armata ucraineană a înregistrat progrese constante şi a menţinut o forţă de luptă considerabilă, a spus el. Dar bătălia nu s-a încheiat încă, a adăugat Milley.

Acesta a continuat spunând că, în aproximativ o lună, vremea rece se va instala. „Vor veni ploile, va deveni foarte noroios. Va fi foarte dificil de manevrat la acel moment, iar apoi se va ajunge în plină iarnă”, a spus Milley.

– Advertisement –

În momentul de faţă este prea devreme pentru a spune dacă contraofensiva Ucrainei a eşuat sau nu, a spus el.

– Advertisement –