Sub pretextul dezinformărilor rusești, UE vrea să „pedepseasca dezinformarea în toată lumea”

Written by

in

Executivul Uniunii Europene va propune un nou mecanism pentru a pedepsi dezinformarea în toată lumea, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citând ceea ce el a calificat drept minciuni propagate în mod deliberat de către mass-media de stat ruse, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

– Reclama –

UE ar trebui să fie în măsură să îngheţe activele şi să poată interzice călătoriile în cadrul blocului comunitar celor care se fac responsabili de dezinformare, pentru a scoate în evidenţă astfel de abuzuri privind manipularea informaţiei şi inducerea în eroare a opiniei publice, a declarat Borrell în Parlamentul European.

„Voi propune un nou mecanism care să ne permită sancţionarea unor astfel de actori răuvoitori ai dezinformării”, a spus Borrell, spunând că scopul este să protejeze societăţile de manipulare.

În acest sens, şeful diplomaţiei europene a dat ca exemple canalul televiziunii de stat ruse Russia Today şi agenţia de presă Sputnik drept „instrumente pentru a promova o naraţiune care să manipuleze şi să inducă în eroare” poporul rus cu privire la invadarea Ucrainei de către Moscova.